Politic

22.917 persoane condamnate au beneficiat de recursul compensatoriu până pe 2 decembrie

Un număr de 22.917 persoane condamnate au fost eliberate din închisoare ca urmare a recursului compensatoriu din 19 octombrie 2017 – data intrării în vigoare a legii – până la 2 decembrie 2019, furtul şi tâlhăria calificate fiind cele mai numeroase infracţiuni săvârşite de aceştia, potrivit agerpres.

Reprezentanţii Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor au precizat, marţi, pentru Agerpres, că, de la data intrării în vigoare a Legii privind recursul compensatoriu (19 octombrie 2017) până pe 2 decembrie 2019, au fost înregistrate 22.917 liberări, ca urmare a acestui act normativ.

Primele cinci cele mai numeroase infracţiuni pentru care fuseseră condamnaţi beneficiarii recursului compensatoriu sunt: furtul calificat (art. 229 Noul Cod penal), tâlhărie calificată (art. 234 Noul Cod penal), conducerea unui vehicul fără permis de conducere (art. 335 Noul Cod penal), încălcarea de prevederi ale Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, omorul (art. 188 Noul Cod penal), menţionează ANP.

Potrivit sursei citate, au ieşit din închisoare ca urmare a recursului compensatoriu 3.808 persoane condamnate pentru furt calificat, 1.822 – pentru tâlhărie calificată, 1.499 – pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, 1.095 – condamnate pentru încălcarea de prevederi ale Legii nr. 143/2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri, 1.041 – pentru omor.

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.