Bancul celebru cu blonda care aude din partea controlorului indicaţia „Urlaţi, 5 minute!“. În ce gară din România este plasată acţiunea

Aflat pe lista nu chiar scurtă a localităţilor din România cu nume amuzante, alături de Găuricea, Dosu, Păcăleşti, Cuca Măcăii, Udaţi-Mânzu, Măciuca, Mădulari, Spermezeu, Buda, Fierbinţi, „frate“ cu un alt orăşel din Prahova, Băicoi, care a ajuns subiect inepuizabil de bancuri, Urlaţiul este o „victimă“ a transformărilor lingvistice.

În ciuda renumelui, la Urlaţi nu se urlă mai mult decât în oricare alt loc din România, nu se cântă mai tare decât în alte părţi, iar şi nici nu se vorbeşte pe un ton mai ridicat, însă toate aceste lucruri nu au împiedicat românii să glumească pe seama oamenilor din oraş.

Dintre bancurile care circulă pe seama localităţii este acela că două blonde mergeau cu trenul, iar la un moment dat, una a început să ţipe cât o ţineau plămânii. Întrebată de prietena sa de ce zbiară, aceasta a răspuns că s-a conformat indicaţiilor controlorului, care a anunţat „Urlaţi, 5 minute!“. Sau că traducerea în engleză a oraşului este „Gimme some noise“.

Bancurile nu sunt chiar departe de realitate. Potrivit unei poveşti locale, cu iz de anecdotă, oraşul era deservit iniţial de gara care purta numele de „Urlaţi“. Cum în trecut conductorii trenurilor indicau călătorilor, cu voce tare, următoarea gară şi numărul de minute rămas până la aceasta, combinaţia hilară din strigătele de pe culoare de genul „Urlaţi, 5 minute!“ a dus la schimbarea numelui gării, din Urlaţi în Cricov.

Urlaţii şi urlătoarea

Numele localităţii provine însă de la „urlaţi“, termen care desemna, în trecut, „oamenii coborâţi de la munte“. Primii locuitori ai viitorului oraş s-au stabilit aici, coborând de pe dealurile şi munţii din jur pentru a-şi face un rost în câmpia Cricovului Sărat. Oraşul ar fi primit astfel numele de la modul în care a fost populat, începând cu secolul III, fenomenul „scoborârii“ fiind, potrivit istoricului A.D. Xenopol, unul foarte răspândit.

Toponimul Urlaţi ar veni, astfel, potrivit unui Dicţionar terminologic şi de regionalisme (DTSR) din 1872, de la numele de „urlătoare“, denumirea dată târgului spre care locuitorii coborau din zonele înalte din jur.

O altă variantă este că numele „Urlaţi“ ar putea să fie o derivare a traducerii din slavă a hidronimului „Cricov“, apa care trece pe lângă oraş. Cricov este o traducere aproximativă a cuvântului „Krik“, care înseamnă, strigăt, urlet.

Şi Nicolae Iorga a încercat, în volumul „Documente urlăţene“, publicat în 1927, să răspundă la întrebarea de unde vine numele oraşului Urlaţi. „Etimologia care s-ar prezenta la început ar pune numele în legătură cu verbul «a urla». Dar aceasta n-ar avea nici un sens. Trebuie căutat aiurea. Am găsit şi forma «Orlaţi». Aceasta ne-ar trimite la radicalul Orlu, Orlea, constatat şi aiurea. Finala ar fi cea slavonă «-aţ», care se întâlneşte, e drept, în alte regiuni, cele de lângă Dunărea sârbească, de la Romanaţul nostru până la Craguievaţul şi Cruşevaţul sârbilor“, scrie în volumul lui Iorga „România cum era până în 1918“, apărut în 1972.

Urlaţi, in inima podgoriei Dealu Mare

Cu o populaţie de aproximativ 10.000 de locuitori, situat pe Valea Cricovului Sărat, oraşul Urlaţi a fost menţionat, pentru prima dată, încă din prima jumătate a secolului al XVI-lea, într-un hrisov semnat de Neagoe Basarab, la data de 16 martie 1515, prin care voievodul întărea mai multe ocine (proprietăţi) mănăstirii Snagov. Printre martori, numiţi „jurători“ (martori) se afla şi boierul „Oancea din Urlaţi“.

Prin Urlaţi a trecut şi Mihai Viteazu, iar domnitorul Constantin Brâncoveanu a cumpărat la Urlaţi un domeniu pe care a plantat podgorii întinse de vie, ce se întindeau pe aproximativ 22 de hectare, şi a construit o reşedinţă, unde obişnuia să zăbovească pentru câteva zile, toamna, când se culegeau strugurii şi se prepara vinul. De altfel, vinul este la el acasă la Urlaţi, oraşul fiind înconjurat de dealurile din vestita podgorie Dealu Mare.

Vă mai recomandăm

De unde vine în realitate numele oraşului Băicoi. Cum s-a transformat localitatea prahoveană în subiect de bancuri

Legenda ciobăniţei stropite cu zer fierbinte care a dat numele unui oraş. De ce i se spune localităţii „Davosul României“