Ploiesti

Concert de colinde “Divina Armonie”, sâmbătă, la Castelul Peleş

Concertul, sub bagheta dirijorului Cristian Marius Firca, este susţinut de Corala Academică “Divina Armonie”, primul cor profesionist particular din ţară a cărui originalitate constă în faptul că fiecare corist poate fi şi solist.

Scopul formării acestei corale a fost şi este păstrarea tradiţiei muzicii corale şi vocale româneşti şi universale, dar şi promovarea şcolii de canto din România.

Participarea la concert este gratuită, în baza invitaţiilor obţinute online de pe site-ul Castelului Peleş.

Vă mai recomandăm

„Tradiţiile Crăciunului”. Program turistic de sărbători, la preţuri accesibile. Turiştii care nu vor să plătească câteva sute de euro de persoană pentru un pachet turistic de sărbători în destinaţii consacrate, precum Valea Prahovei sau Poiana Braşov, au la dispoziţie din această iarnă un program aflat la prima ediţie “Tradiţiile Crcăiunului”, cu tarife mult mai mici

Tarife mai mari la schi, în această iarnă, la Sinaia. Preţurile pentru skipass-uri, cartelele folosite de schiori pentru accesul pe pârtii, vor fi mai mari în această iarnă la Sinaia, cu 5 până la 30 de lei, în funcţie de numărul de urcări. Este pentru al doilea an consecutiv când tarifele sunt majorate

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ploiesti
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Ploiesti

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

redactie17/11/2020

Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

redactie17/11/2020

Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.