Ploiesti

Crăciunul lui David, un copil de doi ani şi opt luni diagnosticat cu paralizie cerebrală infantilă: la tratament, în spital

Cazul micuţului David Petru Antonescu face obiectul unei plângeri penale de malpraxis, nici acum soluţionată. După naştere, Beatrice, mama lui David a fost o săptămână în comă, perioadă urmată de multiple internări, două infarcturi, dar, mai ales, de un diagnostic teribil pentru micuţ, paralizie cerebrală infantilă (PCI). Aceasta înseamnă că, în ciuda tuturor eforturilor, David nu va putea recupera integral evoluţia normală a unui copil, iar în jurul vârstei de 10-11 ani, ar putea stagna în dezvoltarea cerebrală ori, mai grav, ar putea regresa. În prezent, la cei doi ani şi opt luni, micuţul are aptitudinile unui bebeluş de 8 luni, o evoluţie datorată exclusiv efortuilor susţinute pe care le face familia pentru David.

La scurt timp după diagnosticul de PCI, în jurul vârstei de un an, în ciuda tuturor avertizărilor medicilor ca părinţii să nu-şi facă iluzii, Toma Antonescu, tatăl lui David, a început să se interereseze de metodele de tratament pentru aceasă boală. Iar de atunci, în fiecare lună, îl însoţeşte pe cel mic în ţară şi în străinătate pentru recuperarea neuro-motorie prin metoda VOJTA, un masaj asupra centrilor nervoşi. Practic, fiecare lună din viaţa celor doi înseamnă cam trei săptămâni petrecute la Moneasa, Sibiu, Constanţa sau în alte locuri din ţară sau din străinătate unde, pe baza trimiterilor medicale, timp de câteva ore pe zi, David urmează tratamentul dificil de presupunctură. Atunci când nu au trimiteri pentru că locurile sunt limitate, familia plăteşte din banii ei tratamentul, evaluat la aproximativ 1.000 de euro pe lună. „Chiar şi atunci când prindem locuri libere, mare parte din bugetul familiei merge tot către David. Avem nevoie de bani pentru deplasare, cazare, mâncare, pamperşi, aşa cum se întâmplă în sistemul medical din România“, povesteşte Toma Antonescu.

Din când în când, aşa cum s-a întâmplat şi de acest Crăciun, pentru că apar renunţări la tratament, cei doi sunt anunţaţi că s-au eliberat locuri şi nu sunt nevoiţi să plătească procedurile. „Chiar ne pregăteam de sărbători când am fost sunaţi de la Constanţa că sunt câteva locuri libere. Am făcut un consiliu de familie şi am decis ce facem cu banii. Le-am spus că avem de ales între cadourile de sărbători şi plecarea cu David. Ca de fiecare dată a avut câştig tratamentul lui David, nu puteam rata o aşa ocazie, dar cele două fetiţe au plâns că nu vom fi împreună de Crăciun“, povesteşte tatăl micuţului.

David mai are două surori, una clasa a IV-a, iar alta a X-a, iar împreună cu părinţii locuiesc într-o singură cameră, într-un apartament în care mai stau alte două familii. „În cameră avem un pat normal, unul supraetajat pentru fete şi pătuţul lui David. Este foarte dificil şi, într-un fel, atunci când plec cu el la tratament, casa este mai liberă. Facem două lucruri deodată“, spune tatăl lui David care a învăţat să drămuiască fiecare leu din cei 2.000 de lei care reprezintă venitul familiei pentru a rezolva problemele tuturor de hrană, rechizite, tratament şi multe altele.

Tratamentul lunar poate depăşi 1.000 de euro pe lună

Anul trecut, tatăl lui David a reuşit, prin intermediul unei campanii umanitare să urmeze un tratament de recuperare şi în Germania. Progresele au fost vizibile, iar pe lista de priorităţi a familiei se află încă o deplasare, anul viitor, la aceeaşi clinică. Doar că au nevoie de banii pentru deplasare, aşa cum, în fiecare lună, trebuie să facă rost de banii pentru transport şi cazările din ţară pentru că nu există saloane în care cei mici sunt primiţi cu taţii.

Foto
David Petru Antonescu

Este şi motivul pentru care oricine îl poate ajuta pe David o poate face cu credinţa că toţi banii înseamnă o viaţă mai uşoară în primul rând pentru micuţ, dar şi pentru două fetiţe care învaţă foarte bine şi doi părinţi care fac sacrificii imense pentru ca mezinul familiei să aibă o viaţă cât mai aproape de normal. „Eu nu cerşesc pentru copilul meu. Târziu i-am făcut cunoscută povestea, atunci când chiar nu am avut posibilitatea să-i oferim accesul la un tratament în străinătate. Eu oricum voi încerca absolut tot ce îmi stă în puteri pentru ca David să fie fericit şi sănătos“, spune, ca de fiecare dată cu mult optimism, tatăl băieţelului care, pentru a-l îngriji, a intrat şi în concediu de maternitate până când David va împlini trei ani.

Povestea micuţului este integral pe site-ul https://petrudavid.ucoz.ro/, iar tatăl acestuia poate fi contactat la adresa de e-mail Toma.Antonescu@gmail.com. Tot aici găsiţi şi conturile în care puteţi face donaţii. O sumă cât de mică înseamnă enorm pentru familia lui David.

Conturi Umanitare Antonescu Petru David

Cont RON – RO74RNCB0512137788690001

Cont EURO – RO47RNCB0512137788690002

Cont USD – RO20RNCB0512137788690003

Vă mai recomandăm

Crăciun cu mama de schimb. Gestul umanitar al unei femei din Ialomiţa, în fiecare an, de sărbători. Anul acesta se împlinesc trei ani de când Alexandra Pacioga, o tânără din Feteşti, judeţul Ialomiţa, este mamă de schimb pentru copiii abandonaţi de părinţi în centrul de plasament de la marginea oraşului. Pe toată perioada sărbătorilor, femeia ia acasă copii instituţionalizaţi, îi îngrijeşte şi le face cadouri de Crăciun.

Apel umanitar pentru George, un bebeluş nenorocit în spitalele din România: “Aş fi născut în străinătate, să-l scap de tot chinul”. Un copilaş de aproape 9 luni, George-Bogdan Turculeţ, a avut neşansa să se nască cu o malformaţie rară: atrezie esofigiană. În ţările europene putea fi operat cu succes încă din primele zile de viaţă. Din păcate s-a născut în România şi după fiecare internare au apărut complicaţii severe

David Petru Antonescu0

0(0 voturi)
Vizionez mai târziu

David, alături de tatăl său și cele două surori. FOTOGRAFII arhiva personală Toma Antonescu

Imagini din aceeasi galerie
  • David, alături de tatăl său și cele două surori. FOTOGRAFII arhiva personală Toma Antonescu
  • David este mereu pe drumuri, între casă și spital
  • Progresele sale sunt, însă, vizibile și susținute
  • Terapia obositoare pe care o urmează și trei săptămâni din cele patru ale unei luni
  • Fericit, ca orice copil, în momentele de pauză
  • Alături de tatăl său, în spital
  • Crăciunul 2014 l-a petrecut la Constanța, la tratament
  • David este evaluat, la doi ani și opt luni, ca un copil cu o dezvoltare neuropsihică de opt luni
  • Cu toate acestea, David este mereu vesel
Distribuie imaginea
  • 0
    share
  • Tweet

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Ploiesti
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Ploiesti

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

redactie17/11/2020

Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

redactie17/11/2020

Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.