Social

Dacă ziua ar avea 26 de ore, 4 din 10 români ar dormi mai mult, iar 3 ar citi sau ar petrece timp în natură

Pandemia a afectat puternic opțiunile românilor în materie de hobby-uri și petrecere a timpului liber, limitând interacțiunea socială. Astfel, atunci când au fost întrebați despre activitățile care le lipsesc cel mai mult, majoritatea respondenților au invocat activități de socializare, precum distracția cu prietenii (64%), aniversările și ocaziile speciale sărbătorite împreună cu cei dragi (56%), călătoriile (54%), servirea mesei la restaurant (53%), socializarea în baruri și terase (52%), mersul la cinema (51%), precum și participarea la concerte și festivaluri (48%).

Deși activitățile de socializare față în față le-au lipsit cel mai mult, 46% dintre români au ales să stea în siguranța și confortul propriului cămin pentru a urmări mai multe filme și seriale. Pe locul doi și trei în preferințe s-au aflat petrecerea timpului pe rețelele de socializare (37%) și mai mult timp petrecut cu partenerul de viață și cu familia (36%). 34% s-au odihnit mai mult, tot atâția au ascultat muzică și 32% au citit cărți. Următoarele pe lista de preferințe în timpul pandemiei au fost activitățile domestice precum gătitul, renovarea casei sau grădinăritul.

Doar trei din 10 români consideră că au acum mai mult timp decât înainte. Însă, dacă ziua ar avea cu două ore în plus, patru din 10 români ar dori să doarmă mai mult și trei din 10 ar opta pentru activități recreaționale ca mersul în natură sau cititul.

Unul din trei români și-a descoperit un nou hobby în timpul pandemiei

Ca sursă de inspirație pentru hobby-uri sau opțiuni noi de petrecere a timpului liber, românii s-au inspirat cel mai mult citind articolele de pe internet (34%), de la familie (34%) și din videoclipurile de pe YouTube (27%). Însă doar 34% dintre români declară că au descoperit o nouă ocupație favorită în timpul pandemiei.

Acestea sunt rezultatele unui studiu realizat de Unlock Market Research la comanda ING, care a dorit astfel să înțeleagă în ce mod s-au adaptat românii noilor realități aduse de pandemie, dacă simt că au mai mult timp pentru ei și cum și-au reevaluat prioritățile în timpul pandemiei.

Rezultatele studiului demonstrează capacitatea noastră de a ne adapta și de a reuși să ne bucurăm de viață, chiar și în cele mai dificile situații. Cred că toți simțim acum mai mult ca niciodată nevoia de a fi alături de cei apropiați, să ne relaxăm sau să facem lucruri pentru noi, oricât de mici. În ciuda faptului că pandemia a impus mai multe restricții care ne-au limitat posibilitățile de socializare, pentru propria noastră siguranță ne-am repliat și am reușit să găsim alternative, unele mai creative ca altele. Și tocmai acest spirit este sărbătorit prin noua noastră direcție de brand”, a declarat Silvia MihăilescuDirector Marketing, Comunicare și CSR ING Bank România.

Studiul a fost realizat pe un eşantion naţional reprezentativ, format din 600 de persoane cu vârste între 18 şi 55 de ani, care utilizează cel puţin un serviciu financiar. 52% din respondenţi au fost femei şi 48% bărbaţi. 69% dintre intervievaţi au studii superioare.

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Social

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Social

Setul integral de restricții, adoptat oficial: Creșele, școlile și grădinițele se închid, revine munca de acasă, circulația pe timp de noapte e interzisă, programul mall-urilor și magazinelor e permis doar până la ora 21.00

Stirile PH06/11/2020

Ploieşti: Asistaţi social, revoltaţi că au fost cooptaţi în programul curăţenie generală început în oraş

Stirile PH04/11/2020

PRAHOVA: Informare situație Covid-19, la data de 2 noiembrie 2020

Stirile PH02/11/2020

Cum se vor întoarce românii din Europa acasă de sărbători, în condițiile pandemiei? Comisarul european pentru Transporturi, Adina Vălean: „Cerem statelor membre să mențină un minimum de rute funcționale”

Stirile PH28/10/2020

Situația COVID-19 în Prahova – 10 octombrie 2020.

Stirile PH10/10/2020

Proiect cultural inedit în Prahova. Filarmonica „Paul Constantinescu” din Ploiești ajunge la elevii din mediul rural

Stirile PH06/10/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.