Ploiesti

Daniel Bucur, procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sinaia, audiat la DNA Ploieşti. Este urmărit penal pentru luare de mită şi trafic de influenţă

UPDATE ORA 17.45

Procurorii DNA Ploieşti au început joi urmărirea penală faţă de procurorul Daniel Bucur. Potrivit ordonanţei procurorilor anticorupţie, în luna februarie 2015, Daniel Bucur a pretins de la două persoane (martori denunţători) şi a beneficiat din partea acestora de executarea unor lucrări de amenajare, în valoare de aproximativ 1.000 lei, la un imobil pe care magistratul îl deţine în oraşul Comarnic.

În schimbul acestor servicii, procurorul le-a promis celor doi, pe care anterior îi cercetase şi faţă de care dispusese trimiterea în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie în formă calificată, că va interveni la judecătorul care avea spre soluţionare cauză respectivă. Procurorul a lăsat să se creadă că are influenţă asupra magistratului, astfel încât acesta din urmă să dispună o pedeapsă mai blândă, respectiv condamnarea celor doi cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

De asemenea, în perioada aprilie – mai 2015, procurorul din Sinaia a pretins şi a beneficiat de executarea unei lucrări în valoare de aproximativ 4.000 lei, la acelaşi imobil (placare cu piatră a unui gard), de la o persoană (martor denunţător) cercetată de magistrat pentru săvârşirea infracţiunii de rănire sau schingiuire a animalelor. În schimb, procurorul i-a promis persoanei respective că, în cauza respectivă, va adopta faţă de acesta din urmă o soluţie favorabilă.

ORA 14.15

Procurorul Daniel Bucur a fost adus cu mandat la sediul Direcţiei Anticorupţie din Ploieşti pentru audieri într-o posibilă speţă de corupţie.

Anterior, procurorii DNA au făcut percheziţii la Parchetul din Sinaia.

La jumătatea lunii ianuarie, şeful Poliţiei Sinaia, comisarul-şef Marin Tudorică, şi adjunctul său, Roşca Ionuţ, au fost în atenţia DNA pentru fapte de corupţie.

Vă mai recomandăm

Şeful Poliţiei Ploieşti, la audieri la DNA

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ploiesti
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Ploiesti

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

redactie17/11/2020

Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

redactie17/11/2020

Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.