International

Duminică au avut loc alegeri locale şi regionale în Rusia

Duminică au avut loc alegeri locale şi regionale în Rusia | Cele mai noi stiri din Prahova

Duminică au avut loc alegeri locale şi regionale în Rusia

Duminică au avut loc alegeri locale şi regionale în Rusia, după două luni de proteste organizate în capitala ţării, Moscova, ca urmare a deciziei autorităţilor de a le interzice unor candidaţi din opoziţie sau independenţi să candideze, informează Euronews.

60 afişări

Imaginea articolului Duminică au avut loc alegeri locale şi regionale în Rusia

Duminică au avut loc alegeri locale şi regionale în Rusia

Alegerile locale de la Moscova au atras cea mai mare atenţie, în condiţiile în care în acest oraş zeci de mii de persoane au cerut în stradă, în lunile iulie şi august, organizarea de alegeri libere şi corecte.

Mii de persoane au fost reţinute, iar mai mulţi protestatari au fost deja condamnaţi la închisoare pentru „utilizarea violenţei împotriva organelor însărcinate cu aplicarea legii”.

În pofida deciziei autorităţilor de a interzice candidatura unor membri ai opoziţiei sau a independenţilor, la Moscova au existat 225 de candidaţi pentru cele 45 de mandate.

Preşedintele ţării, Vladimir Putin, care a votat la Academia de Ştiinţe de la Moscova, a declarat că „în unele ţări sunt 30, 50 sau 100 de candidaţi pe liste”, adăugând că ceea ce contează „nu este cantitatea, ci calitatea”. „Sper să avem candidaţi decenţi”, a mai spus el.

Alexei Navalnîi, lider al opoziţiei şi critic al Kremlinului, a făcut apel la cetăţeni să îi aleagă pe cei mai promiţători dintre candidaţii care se opun partidului lui Putin, Rusia Unită. „Data trecută, Rusia Unită a câştigat 40 din cele 45 de mandate. Dacă obţin mai puţine, este bine”, a spus acesta.

Euronews notează că niciunul dintre candidaţii pro-Kremlin nu a participat la alegeri reprezentând Rusia Unită. Astfel, ei s-au inspirat din candidatura ca independent la Preşedinţie a lui Vladimir Putin, care a luat această decizie după ce partidul său începuse să scadă puternic în sondaje.

Scrutinul de duminică reprezintă un test important pentru autorităţi înaintea alegerilor parlamentare din 2021, care vor fi determinante pentru viitorul politic al ţării, dat fiind faptul că unii speciailişti se aşteaptă ca Putin să se retragă în 2024.

Organizaţia non-guvernamentală Golos, care se ocupă cu monitorizarea alegerilor, a informat că a primit peste 1.500 de plângeri la nivel naţional cu privire la nereguli în desfăşurarea procesului de vot. Cele mai multe sesizări au venit de la Moscova, Sankt Petersburg şi Republica Tatarstan. Golos a adăugat şi că au existat multiple erori în funcţionarea sistemului electronic de vot.

Cu toate acestea, şefa Comisiei Electorale Centrale, Ella Pamfilova, a acuzat ONG-ul că răspândeşte informaţii false, prin includerea unor sesizări din anii trecuţi.

Prezenţa la vot la Moscova a fost una foarte scăzută, de numai 17%, iar sondajele de la ieşirea de la urne nu au fost publicate, întrucât cei mai mulţi dintre alegători au refuzat să spună cu ce partid au votat, a informat Fondul pentru Dezvoltarea Societăţii Civile.

Citește și: Un fost lider al grupării Hezbollah a fost găsit mort în apartamentul său din Beirut

Citește și: Avertisment al talibanilor: Decizia lui Trump de a anula negocierile va duce la moartea multor americani

Citește și: Protestatarii i-au cerut lui Donald Trump „să elibereze” Hong Kong-ul. Mii de oameni au fluturat steaguri americane

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

Scandalurile monstruoase in care a fost implicat Mario Iorgulescu! Bani, femei, droguri, batai si interlopi!

PROSPORT.RO

Incident BIZAR pe fundul mării. O staţie de cercetare de mari dimensiuni a încetat brusc să transmită date. Când au ajuns la faţa locului, scafandrii au rămas PERPLECŞI / Nimeni nu are o explicaţie – FOTO

GANDUL.INFO

George Copos, proprietarul Ana Tower, dă o LOVITUĂ năucitoare ungurilor de la OTP: „Nu discutăm, nu negociem”

ZF.RO

Care sunt ţările unde STATUL NU OBLIGĂ pe nimeni să plătească taxe şi impozite. Cum poţi ajunge să trăieşti acolo

BUSINESSMAGAZIN.RO

Conflictul israeliano – palestinian: Planul care nu aduce pacea

MONITORULAPARARII.RO

Galaxy FOLD în premieră! Cum se prezintă cel mai IMPRESIONANT telefon de până acum

GO4IT.RO

Sursele de informatii ale DNA

MONITORULJUSTITIEI.RO

Un ROMÂN a construit maşina care merge cu APĂ! A dus-o la RAR şi uite ce-a aflat!

PROMOTOR.RO

ULTIMA ORǍ

vezi mai multe

ŞTIRILE ZILEI

  • astăzi, 03:46

    Aproximativ 1.500 de persoane au murit în Franţa din cauza valurilor de caniculă din această vară

    Imaginea articolului Aproximativ 1.500 de persoane au murit în Franţa din cauza valurilor de caniculă din această vară
  • Update!astăzi, 01:48

    Duminică au avut loc alegeri locale şi regionale în Rusia

    Imaginea articolului Duminică au avut loc alegeri locale şi regionale în Rusia

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

International
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din International

Poliţia din Noua Zeelandă a introdus hijabul în uniforma sa

redactie17/11/2020

Coronavirus. Washington a aprobat distribuirea testului rapid pentru uz individual

redactie17/11/2020

Bitcoin se apropie de 18.000 de dolari

redactie17/11/2020

Marea Britanie interzice vânzarea maşinilor pe benzină şi motorină începând din 2030. Anunţul făcut de Boris Johnson

redactie17/11/2020

COVID-19 în lume, 18 noiembrie. După Slovacia o nouă ţară din UE anunţă o testare masivă a populaţiei

redactie17/11/2020

Trump l-a concediat pe şeful Agenţiei pentru securitate cibernetică, după ce l-a contrazis în legătură cu fraudarea votului

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.