
Mişcare surprinzătoare la nivel de comunicare a reprezentanţilor Serviciului Public de Finanţe Locale (SPFL) Ploieşti care, marţi, au dat curs celor mai nobile şi emoţionante sentimente şi au anunţat, într-un comunicat de presă, că după ce s-au gândit cum să arate respectul lor contribuabililor, au hotărât ca anul 2015 să fie „Anul Zâmbetului“ la finanţele ploieştene.
„Şi dacă nu noi, atunci cine? Noi, care v-am arătat respectul nostru prin diversificarea modalităţilor de încasare, astfel încât să nu mai pierdeţi timpul la cozi. Noi, care vă venim la uşă, pentru a discuta cu dumneavoastră şi pentru a va întreba dacă puteţi plăti. Noi, care vă primim iarna cu un ceai cald şi vara cu un pahar cu apă rece. Noi care vă greşim, dar care ne recunoaştem greşeala şi încercăm să o remediem şi să nu o mai repetăm altă dată“, este justificarea emoţionantă a demersului.
Comunicatul se încheie apoteotic, întreaga instituţie arătându-şi solidaritatea cu Republica Ploieşti şi primarul oraşului pentru „punerea în practică a unor proiecte ambiţioase“.
Redăm integral comunicatul emoţionat, de marţi, 13 ianuarie, al SPFL Ploieşti:
„A mai trecut un an in care ati acordat, din nou, sprijinul dumneavoastra dezvoltarii Ploiestiului, prin achitarea impozitelor si taxelor locale.
A fost un an in care am crescut, am continuat proiectele deja incepute, am inovat, am gresit, v-am suparat, dar, la ora bilantului pe care l-am facut ca orice familie chibzuita, am tras linie si faptele bune le-au depasit pe cele mai putin bune, pe care le-am savarsit fara intentie.
La sfarsitul anului 2014 ne-am gandit la ce am putea face pentru a va arata respectul nostru si cat de mult ne dorim sa fim perceputi ca fiind de aceeasi parte a baricadei, acolo, langa si pentru dumneavoastra. Ne-am gandit si am hotarat ca anul pe care l-am inceput sa fie ANUL ZAMBETULUI. Ce inseamna ZAMBET? Inseamna amabilitate, empatie, bun simt, profesionalism, dorinta de a ajuta. Inseamna rabdare, civilizatie, caldura.
Si daca nu noi, atunci cine? Noi, care v-am aratat respectul nostru prin diversificarea modalitatilor de incasare, astfel incat sa nu mai pierdeti timpul la cozi. Noi, care va venim la usa, pentru a discuta cu dumneavoastra si pentru a va intreba daca puteti plati. Noi, care am dotat toate spatiile in care lucram, astfel incat discutiile cu dumneavoastra sa fie placute si intr-un mediu civilizat. Noi, care va primim iarna cu un ceai cald si vara cu un pahar cu apa rece. Noi care va gresim, dar care ne recunoastem greseala si incercam sa o remediem si sa nu o mai repetam alta data.
Si daca nu acum, atunci cand ? Acum, cand e nevoie mai mult decat oricand de solidaritate, de intelegere, de respect reciproc inte cetatean si autoritati, de repunerea functiei publice acolo unde ii este locul: in elita profesiilor si in slujba dumneavoastra.
Si daca nu aici, atunci unde? Aici, in Republica Ploiesti, fiindu-i alaturi domnului Primar Iulian Badescu in eforturile sale de a reda demnitatea si insemnatatea binemeritate orasului nostru, prin punerea in practica a unor proiecte ambitioase, care sa aduca ZAMBETE pe chipurile dumneavoastra.
Va multumim pentru tot si va rugam sa ne fiti alaturi in continuare, cu incredere si ingaduinta.
Colectivul SPFL Ploiesti“.
Vă mai recomandăm
„Suntem generaţia în mişcare!” Liceenii din Ploieşti învaţă să iubească sportul şi sănătatea
Povestea lui Costin Adam, noul solist al trupei Phoenix: muzicianul care este şef la Spaţii Verzi în Ploieşti
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS