Politic

Erdogan şi Merkel îndeamnă la consolidarea armistiţiului în Libia

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi cancelarul federal german Angela Merkel au îndemnat vineri la consolidarea armistiţiului fragil din Libia, Ankara atenţionând împotriva unei propagări a „haosului” în regiune, informează AFP şi Reuters, citate de agerpres.

„Trebuie depuse eforturi pentru a transforma fragilul armistiţiu într-o încetare durabilă a focului în Libia”, a declarat Merkel în timpul unei conferinţe de presă după o întrevedere avută cu Erdogan la Istanbul.

Cufundată în haos de la căderea dictatorului Muammar Gaddafi în 2011, Libia este sfâşiată de un conflict între guvernul de uniune naţională GNA, cu sediul la Tripoli, şi forţele mareşalului Khalifa Haftar, omul forte din estul libian. Ankara susţine militar GNA, recunoscut de Naţiunile Unite. Dar mareşalul Haftar se bazează pe Emiratele Arabe Unite şi Egipt. De asemenea, mai multe sute de mercenari ruşi luptă alături de el, deşi Moscova dezminte orice implicare.

„Din punctul nostru de vedere, el (Haftar) nu a acceptat totalmente armistiţiul (…). Cine ştie ce va face el mâine?”, a declarat Erdogan, a cărui ţară a trimis „consilieri militari” în sprijinul GNA. „Nu-l vom abandona pe Sarraj. Suntem hotărâţi să-l ajutăm în toate modurile posibile pentru noi”, a insistat el.

Mai devreme în timpul zilei de vineri, în timpul inaugurării noului campus al Universităţii turco-germane de la Istanbul, preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat împotriva unei răspândiri a „haosului libian” în zona mediteraneană dacă nu se impune calmul.

În afară de Libia, Erdogan şi Merkel au discutat despre situaţia din nord-vestul Siriei, unde o ofensivă a regimului Bashar al-Assad împotriva bastionului rebelilor din Idlib s-a soldat cu zeci de mii de refugiaţi în ultimele săptămâni.

Preşedintele Erdogan a anunţat că Angela Merkel a propus ca Germania să ajute Turcia la construirea a circa 10.000 de „adăposturi solide” în nordul Siriei pentru găzduirea de refugiaţi, în condiţiile în care Ankara şi UE sunt îngrijorate de posibilitatea unui nou aflux de refugiaţi.

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.