
Leul s-a depreciat, vineri, cu 0,50 bani faţă de euro (0,10%), moneda europeană atingând un nou maxim istoric, iar cursul afişat de Banca Naţională a României (BNR) este de 4,8492 lei/euro. Există un context regional care a dus la deprecieri ale monedelor din zonă în raport cu euro, a declarat vineri purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României, Dan Suciu, întrebat despre deprecierea leului în raport cu euro, potrivit Agerpres.
Dan Suciu a precizat că nu sunt anticipate evoluţii majore în acest sens, dacă politicile publice vor continua să fie cumpătate.
„E un record doar din punct de vedere ‘statistic’ pentru că leul a pierdut azi doar jumătate de ban, deci foarte puţin. Există un context regional care a dus la deprecieri ale monedelor din zonă în raport cu euro dar nu anticipăm evoluţii majore în acest sens, dacă politicile noastre publice vor continua să fie cumpătate. Să nu uităm că suntem într-o criză mondială fără precedent şi în acest context chiar şi discuţiile care implică slăbirea echilibrelor economice pe plan local au un ecou mai puternic decât în alte ocazii”, a declarat, pentru Agerpres, Dan Suciu.
Pe piaţa interbancară, moneda naţională s-a tranzacţionat între 4,8425 şi 4,8515 de lei pentru un euro.
Pe de altă parte, leul a câştigat teren în faţa dolarului american, care a ajuns la 4,0915 lei, în scădere cu 0,25 de bani (-0,06%), faţă de cursul de joi, respectiv 4,0940 lei/dolar.
Moneda naţională s-a apreciat faţă de francul elveţian cu 0,12 bani (-0,02%). Astfel, cotaţia francului a ajuns la 4,4940 lei, comparativ cu 4,4952 de lei/franc, joi.
Aurul s-a scumpit cu 58,47 bani (0,22%), până la 255,1851 de lei, de la 254,6004 lei, cât se stabilise în şedinţa precedentă.
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS