Contestaţia a fost depusă de avocaţii lui Florian Walter după confirmarea de duminică a mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia.
Omul de afaceri Florian Walter a fost adus în ţară în cursul serii de sâmbătă, din Emiratele Arabe Unite, iar duminică a fost adus la Tribunalul Prahova, unde magistraţii au confirmat mandatul de arestare emis pe numele său.
Aceeaşi instanţă a emis pe numele lui Florian Walter mandat de arestare în lipsă în luna mai a anului trecut, la acel moment procurorii DIICOT fiind cei care au formulat propunerea, între timp dosarul fiind disjuns şi declinat procurorilor DNA.
În data de 29 mai 2015, DIICOT Ploieşti a trimis spre judecare la Tribunalul Prahova un dosar în care au fost inculpate 18 persoane pentru constituire de grup infracţional, iar SC Compania Romprest Service, controlată de Florian Walter, a fost deferită justiţiei ca parte responsabilă civilmente.
Florian Walter a plecat din ţară la sfârşitul lunii aprilie 2015 cu puţin înainte ca procurorii DIICOT să înceapă urmărirea penală împotriva sa.
Walter era bănuit că a constituit şi coordonat un grup infracţional organizat, ce acţiona în mai multe judeţe şi în Bucureşti, care ar fi desfăşurat operaţiuni financiare din sfera evaziunii fiscale şi a spălării banilor, prin reducerea artificială a profitului impozabil şi TVA de plată, efectuarea unor decontări fictive de la diferite societăţi şi utilizarea de societăţi comerciale tip ”fantomă”.
Prejudiciul constatat în acest dosar este de aproximativ 20 de milioane de euro.
Unele dintre firmele implicate în lanţul comercial fictiv erau administrate de unul dintre finanţatorii echipei de fotbal Petrolul Ploieşti, Nicolae Capră, şi de soţia acestuia, Cristina Capră.
Pe aceeaşi temă
Florian Walter a fost adus la Tribunalul Prahova pentru confirmarea mandatului de arestare pe numele său
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS