Ploiesti

Fostul primar al Ploieştiului, adus la DNA pentru a fi confruntat cu denunţătorul său, Dan Capră, patronul Petrolul. Confruntarea nu a mai avut loc

Avocatul William Brânză, unul dintre apărătorii lui Iulian Bădescu în dosarul în care acesta este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu, a declarat, vineri, la DNA Ploieşti, că programata confruntare între clientul său şi denunţătorul acestuia, Daniel Capră, nu a mai avut loc, întrucât avocaţii apărării nu au studiat dosarul, potrivit Mediafax.

Vineri dimineaţă, la DNA Ploieşti, a fost adus din arest omul de afaceri Daniel Capră, patron al echipei de fotbal Petrolul Ploieşti şi denunţător al lui Iulian Bădescu, la intrare Capră spunând că este pregătit pentru confruntarea cu Bădescu.

Ulterior, la DNA Ploieşti, a fost adus şi fostul primar din Ploieşti Iulian Bădescu. Fostul edil nu a făcut declaraţii presei, mai scrie sursa citată.

Daniel Capră este denunţător în dosarul de corupţie al fostului primar al Ploieştiului Iulian Bădescu, iar fratele lui Capră, Nicolae, şi concubina acestuia sunt martori.

În 3 martie, primarul Iulian Bădescu a fost reţinut de procurorii DNA, în dosarul finanţării echipei de fotbal Petrolul Ploieşti cu fonduri de la bugetul local. Ulterior, el a fost arestat preventiv de Tribunalul Prahova.

În 10 martie, Bădescu şi-a dat demisia din funcţia de primar al Ploieştiului şi din funcţiile deţinute în PSD, renunţând şi la calitatea de membru al acestei formaţiuni politice. Iulian Bădescu era preşedintele organizaţiei municipale a PSD Ploieşti.

Acţionarii Petrolul Ploieşti, Daniel şi Nicolae Capră, şi directorul general al clubului, Marius Bucuroiu, trimişi în judecată în decembrie 2014 sub acuzaţiile de constituire de grup infracţional organizat, evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 15 milioane de euro, sunt în arest preventiv.

Ei au fost plasaţi în mai multe rânduri în arest la domiciliu prin decizia Tribunalului Prahova, însă de fiecare dată procurorii au contestat decizia, iar Curtea de Apel Ploieşti a menţinut arestul preventiv.

Pe aceeaşi temă

Primarul Ploieştiului a demisionat. Iulian Bădescu rămâne în arest preventiv pentru luare de mită şi abuz în serviciu. Alegeri anticipate în oraş

VIDEO Primarul Ploieştiului a fost arestat preventiv pentru 30 de zile. Iulian Bădescu a leşinat la tribunal şi a fost dus la Penitenciarul Jilava

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Ploiesti
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Ploiesti

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

redactie17/11/2020

Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

redactie17/11/2020

Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.