Ploiesti

FOTO Conceptul de anticafenea a ajuns şi la Ploieşti: locul unde plăteşti timpul şi posibilitatea de a-i da valoare

Conceptul de anticafenea a apărut prima dată în Rusia, răspândindu-se ulterior în mai multe ţări din Europa şi, mai recent, în România. Astfel de anticafenele s-au deschis în Bucureşti şi în Braşov, iar ideea a câştigat adepţi şi numeroşi clienţi. Ceea ce este complet diferit de o cafenea, ceainărie sau un bar obişnuit este faptul că nu plăteşti consumaţia, ci timpul petrecut, o oră, două sau mai multe. O altă diferenţă felul în care poţi da valoare timpului pe care îl stai la anticafenea, poate pentru o întâlnire de afaceri, pentru a învăţa, a citi, a lucra, dacă eşti un freelancer sau a te relaxa cu prietenii altfel decât la o bere.

„Avem cinci spaţii care sunt gândite pentru activităţi diferite. În «library», poţi citi în linişte din cele peste 1.000 de cărţi din biblioteca noastră. În sala «office» poţi avea o întâlnire de afaceri sau poţi lucra, spaţiul fiind dotat cu imprimantă, scanner şi tot ce ţi-ar trebui la birou pentru a lucra. În sala de «gaming» te poţi întâlni pentru o seară relaxantă cu prietenii la un joc de logică sau societate. De asemenea, mai avem o sală unde vom organiza periodic diverse evenimente pentru diverse comunităţi sau persoane cu pasiuni interesante, dar şi una de «networking», un spaţiu în care poţi bea liniştit o cafea sau o băutură alături de prieteni sau colegi, fie că sunt de liceu sau de muncă“, explică Liviu Drăghici, fondatorul Anticaffe New Experience din Ploieşti.

Pentru el, anticafeneaua este o afacere de familie, unde va lucra alături de soţia sa şi de câţiva angajaţi, dar şi un proiect în care a pus deja foarte mult suflet. „O anticafenea este cu totul altceva faţă de conceptele obişnuite. Îmi pare rău să-i dezamăgesc pe cei care cred că aici vor găsi un alt loc unde va fi o petrecere de Valentine’s Day sau o seară de clubbing, de exemplu. Ne adresăm unui segment care pune preţ pe timp, valoarea lui şi lucrurile frumoase“, spune Liviu.

Pe lista evenimentelor din anticafenea se numără activităţi extrem de interesante. FOTO Dana Mihai

Printre evenimentele viitoare se numără workshopuri de management, leadership sau cursuri, de la pictură până la împletituri – zilele de luni, expoziţii săptămânale, de fotografii, pictură sau timbre, întâlniri ale pasionaţilor din diverse domenii – vinerea sau diverse evenimente speciale – sâmbăta. Locul va fi şi unul în care se vor organiza revederi cu foştii colegi şi profesori din liceu sau din facultate.

Cum se plăteşte

Modul în care se face plata la anticafenea este timpul. Astfel, pentru prima oră plăteşti 10 lei, apoi se plătesc doi lei la fiecare 10 minute, dar nu mai mult de cinci ore. Astfel, dacă stai mai mult de 5 ore în aceeaşi zi, plăteşti doar cinci ore, restul fiind gratuit. De asemenea, există posibilitatea de a achiziţiona abonamente, pe o săptămână – 250 lei, două săptămâni – 400 lei sau o lună – 600 lei.

În valoarea timpului plătit, pe lângă accesul la evenimente, dotări şi spaţiu, primeşti gratuit din partea casei cafea, ceai cald şi rece, apă, fructe proaspete şi biscuiţi. De asemenea, contra cost poţi cumpăra băuturi alcoolice şi răcoritoare la preţuri mici sau / şi sandvişuri la 3 lei.

Foto
Anticafeneaua din Ploieşti

Modul în care a fost decorată anticafeneaua din Ploieşti pune accent pe originalitate, funcţionalitate şi modern. Un element inedit de decoraţiune care poate fi descoperit atât pe mobilier, pereţi sau sistemele de iluminat sunt foile de ziare şi cărţi.

Omul experimentelor inedite

Liviu Drăghici nu este la primul său experiment inedit. Din 2013, şi-a propus să încurajeze lectura punând la bătaie peste 500 de titluri din biblioteca personală, pe care le livrează, la cerere, cititorilor. Printr-o asociaţie pe care o coordonează are şi alte proiecte pentru tineri: burse de performanţă, finanţare pentru autori şi cursuri gratuite. De asemenea, suporter înfocat şi „poet de serviciu“ al uneia dintre cele mai iubite echipe de fotbal din România, Petrolul Ploieşti, Liviu se pregăteşte să scoată un al treilea volum de poezii dedicat „lupilor galbeni“.

Anticafeneaua din Ploieşti va fi deschisă începând de luni, 15 februarie 2016.

Mai puteţi citi

Un tânăr din Prahova şi-a făcut bibliotecă publică la el acasă: „Am făcut o investiţie mare în volume de care mă bucuram singur“

Prima anticafenea din Bucureşti: plăteşti doar timpul şi te bucuri de ceai, covrigei, cărţi şi acces la internet şi imprimantă din partea casei

Anticafeneaua din Ploieşti0

0(0 voturi)
Vizionez mai târziu

Sala de jocuri din anticafenea. FOTOGRAFII Dana Mihai

Imagini din aceeasi galerie
  • Sala de jocuri din anticafenea. FOTOGRAFII Dana Mihai
  • Spatiul este gândit modern, funcțional și relaxant
  • Sala de networking, unul pot fi admirate expoziții și se vor desfășura cursuri și workshopuri
  • Anticafeneaua este un concept care a prins deja în România, în București și în Brașov
  • O sală în care poți citi sau învăța liniștit
  • Plata la anticafenea este pentru timp și valoarea acestuia
  • Locul va fi unul destinat unor evenimente inedite
  • Peste 1.000 de volume pot fi citite la Anticaffe New Experience
  • Liviu Drăghici își dorește să familiarizeze ploieștenii cu noul concept 
  • Ultimele pregătiri înainte de lansare
Distribuie imaginea
  • 1
    share
  • Tweet
  • Live
    vizitatori citesc articolul în acest moment

    Servicii de arhivare fizica

    Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

    SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

    ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

    Click aici si vezi oferta!

    Adauga Comentariu

    Lasa un Raspuns

    Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

    Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

    Ploiesti
    @#

    Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

    Mai mult din Ploiesti

    Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

    Stirile PH18/03/2021

    Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

    Stirile PH17/02/2021

    S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

    Stirile PH12/02/2021

    S-a dat startul înscrierilor pentru Bursa Generaţia lui John, bursă educaţională în valoare de 10.000 euro

    redactie17/11/2020

    Cum fac avere doi şarlatani din Sinaia cu un simplu anunţ pe internet. Escrocheria pe care procurorii nu o pot opri

    redactie17/11/2020

    Prăpăd la spitalul suport COVID-19 din Câmpina: trei medici pentru 60 de bolnavi, ceilalţi doctori sunt pacienţi

    redactie17/11/2020

    StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.