O localitate din sud-vestul judeţului Prahova, aproape de limita cu Dâmboviţa, comuna Măneşti adăposteşte o fostă bijuterie arhitectonică, conacul Callimachi – Văcăreşti şi domeniul aferent, de aproape 14 hectare, cu o biserică, dependinţe, un parc, grădini şi livezi care au aparţinut familiei boiereşti.
De o frumuseţe care încă poate fi ghicită, conacul este astăzi o privelişte dezolantă. Abia mai stă în picioare la exterior, pe când toate interioarele sunt prăbuşite şi reprezintă un real pericol. Prin ferestrele căscate se observă fostele compartimentări, scări şi tocuri de uşi, iar pe alocuri şi bucăţi din fostele ornamente originale din lemn şi piatră. În vârful turnului principal, înclinat puternic, o giruetă continuă să-şi facă datoria, iar sunetele pe care i le imprimă vântul completează atmosfera sinistra pe care o degajă acum unul dintre cele mai frumoase conace de odinioară din Prahova.
Theodor Văcărescu a avrut să aducă farmecul Peleşului la Măneşti
Istoria sa zbuciumată este consemnată într-o viitoare monografie a localităţii, la care autorii ne-au permis accesul înainte de publicare. Potrivit acesteia, moşia Măneşti a aparţinut familiei boiereşti a Măneştilor începând cu secolul al XVII-lea. La mijlocul secolului al XIX-lea, pe moşie exista un alt conac, vechi de aproape două secole, care îi apaţinea lui Dumitru Mănescu-Filitti şi soţiei sale, Elena Arsachi. În 1863, fiica lor, Maria Mănescu-Filitti s-a căsătorit cu Theodor C. Văcărescu (17 aprilie 1842 – 2/15 aprilie 1914), general, diplomat, istoric şi om politic.
Acesta a fost mareşal al lui Carol I în perioada 1873-1881, perioadă în care a supravegheat lucrările de construcţie de la Castelul Peleş din Sinaia. Impresionat de reşedinţa regală, a luat decizia de a construi la Măneşti un conac al cărui model este chiar Peleşul şi care a fost proiectat de arhitectul francez Paul Gottereau. Lucrările au început, după cum glăsuieşte pisania montată deasupra intrării principale, în 1882 şi au durat zece ani.
Vechiul conac a fost demolat şi pe locul lui s-a ridicat din temelii noul castel. A fost cruţat doar „beciul”, o pivniţă uriaşă cu pereţii de cărămidă şi acoperită cu o boltă puternică, care a fost consolidată şi deasupra căreia a fost construit parterul şi un etaj înalt. Castelul avea un pridvor frumos, al cărui acoperiş era susţinut de două coloane zvelte de lemn şi de tot atâtea capiteluri de zidărie, fin ornamentate, un salon somptuos şi o sufragerie vastă ale cărei ferestre mari răspundeau spre vest, spre parc. Din salon pornea o scara largă, din marmură albă, care urca spre etaj, îndoindu-se în unghiuri largi, cu o balustradă frumos traforată din acelaşi material şi cu mici piese de sculptură montate la colţuri. La etaj, un mare şi elegant hol decomanda mai multe dormitoare, camere de oaspeţi, budoare, coridoare, camere de toaletă.
Adăpostea obiecte de artă şi o valoroasă bibliotecă
La finalul a zece ani de eforturi ale unor meşteri şi artişti români şi străini (arhitectul vienez Wilhelm Doderer, sculptorul Stohr, decoratorul R. Ziegler şi pictorul Nicolae Vermont), conacul era deosebit de frumos. Un palat conceput pe orizontală, cu etajul mai înalt şi mai impozant decât parterul, cu faţadele albe contrastând cu maroul închis al lemnăriei şi cenuşiul pietrei cioplite.
Fotografie a unui localnic, în care apare conacul de la Măneşti în perioada de glorie. FOTO monografia comunei Măneşti
Maria Văcărescu, soţia mareşalului, s-a ocupat de finisarea şi mobilarea Castelului cu valoroase plafoanele casetate, sobe străine din faianţă şi caolin, vitralii executate de P. Ziegler, acelaşi artist care s-a ocupat de cele de la Peleş (reprezentând scene cu doamnele Chiajna şi Necsuţa din familia boierilor Maneşti), mobilier de import, modern, dar şi de stil, covoare, candelabre, tablouri, ceramică, statuete etc. Pereţii erau tapetaţi cu piele sau mătase şi picturi murale, iar în unele încăperi existau fresce şi stucaturi de mare rafinament şi şeminee deosebite cu cahle ornamentale. Aproape toate au pierit în incendiul din 1974.
Conacul din Măneşti adăpostea şi una din cele mai valoroase biblioteci private din acea vreme, cuprinzând rarităţi bibliofile adunate de generalul Theodor Văcărescu, un pasionat de cărţi, documente şi epistole valoroase.
Pe frontispiciul conacului erau gravate două strofe, compuse de Theodor Văcărescu, ce povesteau istoria celor două familii care şi-au legat numele de acest loc: Măneştii şi Văcăreştii.
„Cămin de cinste veche şi cuib de vitejie
Clădit-aci odată boierii din Măneşti
Înnoit-acuma bătrâna temelie
Odrasla lăstărită din neam de Văcăreşti
Unite aste neamuri prin sfânta căsnicie
Unit-au împreună amintiri strămoşeşti
În vremi de fericire
Cuib iar aci să fie de simţuri româneşti.”
Castelul de la Măneşti era înconjurat de un parc frumos cu copaci de diferite specii. La rândul său, acesta era înconjurat de un gard din cărămidă şi avea două intrări monumentale, una care ducea printr-o alee străjuită de copaci falnici, direct la conac, alta în curtea interioară formată din corpurile secundare.
Fosta grotă artificială de pe domeniul Măneşti. FOTO de epocă din viitoarea monografie a comunei Măneşti
Pe domeniu mai erau un un heleşteu plin de peşte, câteva alei care şerpuiau în stilul romantismului englez către o grotă (artificială), un chioşc în care familia şi oaspeţii se adunau, în serile de vară. În parcul conacului, generalul a amenajat un bazin cu o fântână arteziană, lângă care erau mai multe statui, dintre care una îl reprezenta pe Ienăchiţă Văcărescu, bustul aflându-se acum la Muzeul Scriitorilor Târgovişteni, din Târgovişte. Tot în 1892, pe domeniu a început construcţia unei biserici, în picioare şi astăzi.
Pivniţa cu schelete
În ceea ce priveşte pivniţa uriaşă a castelului se presupune că ar fi fost construită pe mai multe nivele şi chiar ar avea un tunel secret, o practică prin care boierii scăpau deseori cu viaţă. Cert este că, în urma săpăturilor pentru consolidarea acesteia, potrivit monografiei comunei, în beci au fost descoperite mai multe schelete umane care aveau lanţuri la mâini şi la picioare. De aceea se spunea, în acele vremuri, că lăcaşul ar fi bântuit şi că se auzeau zgomote de lanţuri. Mulţi dintre ţăranii de atunci îşi făceau semnul crucii când treceau pe lângă castel.
Conacul a fost în proprietatea Casei Regale
Cei doi soţi au avut un copil, un băiat, Radu Văcărescu, care s-a căsătorit de tânăr cu Maria Cazotti. Şi el a fost foarte legat de Măneşti şi, cu învoirea părinţilor, extinde castelul pentru a avea o locuinţă proprie, alături de cea a părinţilor, fără a altera cu nimic aspectul general. Radu Văcărescu a construit un alt corp absolut identic cu cel existent, spre nord-est şi, între ele, cu rol de axă de simetrie, un mic corp încununat cu un turn.
Frumoasa moşie cu toate acareturile i-au revenit unei nepoate a lui Theodor Văcărescu, născută în 1892, Ana Maria Văcărescu, care a crescut la Măneşti şi care, în 1911, se căsătoreşte cu Jean Callimachi. Nunta are loc la conac, iar domeniul trece în posesia familiei Callimachi. La evenimentul fastuos participă printre alţii prinţul George Valentin Bibescu, Martha Bibescu, prinţul Alexandru Callimachi şi soţia sa Maria, George Grigore (Nababul) Cantacuzino, Ioan Lahovary, Alexandru Marghiloman, Nicolae Filipescu, Luca Elefterescu, Henri Catargi. Fotograf la această nuntă a fost Klingsberg, fotograful Curţii Regale.
Rucsandra Callimachi, penultima proprietară a conacului. Copilul din braţe, cel căruia îi aparţine poza, este Adrian Popescu, fiul primului preot care a făcut o casă parohială pe domeniu. FOTO din 1932 – monografia comunei Măneşti
După 1944, Rucsandra Zenaida (Pussy) Callimachi, fiica celor doi, lasă moştenire principesei Elisabeta castelul de la Măneşti cu speranţa că aceasta va putea, prin intermediul Casei Regale, să ajute la păstrarea domeniului. În perioada ulterioară, este vizitat de regele Mihai I al României cu ocazia partidelor de vânătoare organizate aici.
Sediul al Poliţiei şi preventoriu TBC
În 1949, odată cu naţionalizarea bunurilor familiilor nobiliare şi a familiei regale, castelul şi domeniul ajung în grija Ministerului de Interne.
Pe 14 mai 1953, se realizează un inventar al bunurilor domeniului şi astfel se salvează o parte din obiecte de mobilier şi de artă care sunt preluate de Muzeul Regional din Ploieşti. Inventarul este utilizat, ulterior, ca punct de referinţă în evaluarea pagubelor suferite de conac şi de domeniu. Ca funcţiune, administraţia de partid locală decide transformarea domeniului în spital-preventoriu pentru copii.
După cel de-al doilea război mondial, castelul din Măneşti a fost, pe rând, sediul Poliţiei Militare, al unei companii de gaze şi, din 1962, preventoriu TBC.
Distrus de filmări şi incendii
În 1974, la castel se filmează Roşcovanul (1976) de Francisc Munteanu. În film, locaţia este o casă de corecţie pentru copii care au săvârşit infracţiuni. Se pot observa interioare decorate, sobe, etajul precum şi câteva secvenţe din podul construcţiei. Distrugerile provocate în timpul filmărilor sunt consemnate. Tot în 1974, un incendiu devastează podul construcţiei, neputând fi stins la timp.
Ulterior, pe când se efectuau lucrări de reparaţie la acoperişul conacului, din neglijenţa muncitorilor, a izbucnit un alt incendiu care a distrus toate decoraţiile interioare şi exterioare ale clădirii. A urmat cutremurul din 1977, care a şubrezit structura de rezistenţă, o bună parte a castelului fiind abandonată.
Conacul a fost cumpărat în această iarnă
După 1990, o parte din bunuri au fost transferate la Ploieşti, conform unor decizii luate de autorităţile de atunci. În 1999, autorităţile din Prahova demarează un proiect de restaurare, coordonat de către arhitectul ploieştean Călin Hoinărescu, dar care nu este continuat din lipsă de fonduri. De la aceste intervenţii au rămas pe alocuri centuri de beton armat, vizibile şi astăzi.
Conacul Callimachi – Văcăreşti, în prezent. FOTO Dana Mihai
În 1998, terenul şi clădirile au fost retrocedate prinţesei Alexandra Callimachi Reininger, fiica Rucsandrei Zenaida (Pussy) Callimachi, stabilită în Franţa. Prinţesa dorea să transforme domeniul în conac-hotel de lux, cu fonduri de la guvernul francez, dar planurile nu s-au concretizat, în lipsa fondurilor.
În schimb, după ani de zile de când aştepta o binemeritată renovare, conacul din Măneşti, clasificat ca monument istoric de interes naţional, ar putea primi o şansă. Potrivit primarului din localitate, Constantin Niţoi, în această iarnă, moştenitoarea domeniul, Alexandra Callimachi Reininger a vândut proprietatea unui om de afaceri din Prahova care ar fi promis readucerea domeniului la frumuseţea de odinioară.
Vă mai recomandăm
Peleşul, în fotografii vechi inedite. Cum ar fi putut să arate reşedinţa regală din Sinaia
Peleşul, visul nebunesc al lui Carol I. Construcţia palatului a durat 39 de ani şi a costat 198 milioane de dolari, plătiţi prin sacrificiul financiar al monarhului
-
8share
- Tweet
-
Livevizitatori citesc articolul în acest moment
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS