Co-preşedintele Partidului Național Liberal (PNL), Alina Gorghiu, reacționează după demisia lui Gabriel Oprea din fruntea UNPR.
Astfel, Gorghiu a declarat vineri că demisia lui Gabriel Oprea de la conducerea UNPR este un gest logic în situaţia în care se află, însă cel mai „zguduit” din această situaţie va ieşi PSD, care mai pierde astfel un partener.
„Demisia domnului Oprea este un gest logic ţinând cont de situaţia domniei sale şi cred că este o ocazie pentru partidul său, sau măcar pentru unii din partidul său, să îşi gândească un altfel de drum în politică şi altfel de perspective. Cel mai zguduit cred că iese PSD-ul din această afacere, pentru că e clar că parteneriatul PSD-UNPR a picat. Categoric că PSD pierde din forţă, a mai pierdut un partener”, a spus Gorghiu.
Aceasta a mai afirmat că nu este firesc că PSD amână atât de mult momentul lansării candidaţilor.
„Noi suntem cei care ne vom vedea de treabă în continuare. Lansăm candidaţi, suntem aproape de finalizarea validărilor la nivel naţional în toate municipiile reşedinţă de judeţ şi vom vedea cu cine va decide PSD până la urmă să se alieze şi cu ce candidaţi va ieşi în faţa opiniei publice. E păcat că amână atît de mult momentul lansării candidaţilor, pentru că era firesc şi de bun simţ să vii în faţa electoratului în timp util cu oamenii pe care doreşti să îi expui, proiectele lor, astfel încât să poată fi analizat de tot electoratul”, a mai afirmat Gorghiu, potrivit agerpres.ro.
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS