Mai bine de o lună le-a luat procurorilor de la Curtea de Apel Ploieşti să puna mâna pe hoţul care i-a lăsat fără portofele chiar în sediul instituţiei.
Alexandru Ionuţ Onoiu, tânărul hoţ care opera în sediul Parchetului a acţionat în perioada 8 decembrie 2014 – 22 ianuarie 2015, timp în care a sustras portofele în care se aflau sume de bani, card-uri bancare şi alte bunuri, în valoare totală de aproximativ 3.000 lei, toate din birourile procurorilor.
Furturile aveau loc în timp ce birourile erau goale şi acesta a fost şi modul în care procurorii au pus mâna pe hoţ. Aceştia au lăsat un portofel la vedere, într-un birou, dar au imprimat bancnotele cu o substanţă care se activa doar în anumite condiţii şi care a fost descoperită pe mâinile hoţului.
Alexandru Ionuţ Onoiu a fost arestat preventiv pentru 30 de zile şi este cercetat pentru săvârşirea a opt infracţiuni de furt calificat.
Întreaga păţanie a fost confirmată şi de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, într-un comunicat oficial. „În cauză există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă că, în perioada 08.12.2014 – 22.01.2015, inculpatul Onoiu Alexandru – Ionuţ a sustras portofele în care se aflau sume de bani, card-uri bancare şi alte bunuri, în valoare totală de aproximativ 3.000 lei, din incinta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti. Cercetările au fost efectuate de către organele de poliţie judiciară din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Prahova – Poliţia Municipiului Ploieşti, sub supravegherea procurorului de caz“, se arată în comunicatul instituţiei.
Mai puteţi citi
Dan Capră, patronul Petrolului, rămâne în arest preventiv. Magistraţii au dat câştig de cauză procurorilor
Deputat rănit grav într-un accident, soţia sa în comă profundă, un mort şi alţi trei răniţi, pe DN1A
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS