Economic

AOAR avertizează: Economia României se îndepărtează de la obiectivul atingerii unei rate sustenabile de creştere pe termen lung

Asociaţia Oamenilor de Afaceri din România, denumită în continuare AOAR, constată cu îngrijorare îndepărtarea progresivă a economiei României de la obiectivul atingerii unei rate sustenabile de creştere pe termen lung, pe fondul adâncirii deficitului de cont curent şi al accelerării importurilor. Angajamentele asumate de autorităţi, care presupuneau respectarea unor condiţii şi calendare de implementare (precum planul naţional de adoptare a monedei euro) par a fi dispărut de pe agenda publică. AOAR consideră ca neproductivă şi periculoasă pentru mediul de afaceri continuarea disputelor politice pe teme periferice faţă de evoluţiile economice la nivelul României, al UE şi la nivel global„, se spune în comunicat.

Organizaţia invită reprezentanţii partidelor politice, ai patronatelor, sindicatelor, precum şi reprezentanţii societăţii civile, la punerea în dezbatere a unor teme reale, legate de soluţii concrete pentru creşterea încrederii mediului de afaceri în posibilitatea de adoptare şi implementare transparentă, documentată şi realistă a unor politici publice capabile să determine mediul de afaceri să facă investiţii, îndeosebi în sectoare care pot asigura o reechilibrare progresivă a balanţei comerciale.

AOAR menţionează că susţine ferm necesitatea continuării reformelor structurale şi crearea în România a unei economii performante, pentru a putea discuta, în mod realist şi pragmatic, despre adoptarea monedei euro.

De asemenea, AOAR cere tuturor decidenţilor politici să facă eforturi consistente pentru a fundamenta măsurile economice pe care le propun, implicând mai mult expertiza economică românească, acceptând şi stimulând dezbaterile deschise între specialişti, indiferent de viziunile lor.

România are nevoie de întreaga competenţă autohtonă, de mediul academic, de analiştii economici şi de antreprenorii români care să propună, împreună, decidenţilor politici soluţii şi alternative, toate având ca obiective centrale adoptarea de către România a monedei euro şi creşterea gradului de integrare a economiei româneşti în ansamblul economiei UE. AOAR susţine ferm reluarea urgentă a dezbaterilor publice vizând viitorul economic al României în UE, modernizarea radicala a sistemului educaţional şi pregătirea forţei de muncă pentru a răspunde cerinţelor secolului XXI”, se mai spune în comunicat, scrie economica.net.

Sursa Articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Economic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Economic

Se anunță noi ajutoare de stat: Acum și pentru firmele de cultură

Stirile PH17/11/2020

Fonduri nerambursabile ElectricUp: Site-ul și perioada de înscrieri

Stirile PH17/11/2020

Investiții străine în România: De la biocombustibil produs de germani la mobilă făcută de chinezi

Stirile PH17/11/2020

Virgil Popescu: Avem deja surplus de gaze în România

Stirile PH17/11/2020

Comisia Europeană: Autoritățile române vor trebui să ia în considerare acțiuni fiscale structurale

Stirile PH17/11/2020

Solicitanții din Măsurile 1 și 2 riscă să piardă ajutoarele, dacă nu semnează la timp contractul de finanțare primit prin aplicație

Stirile PH17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.