Sport

Bianca Andreescu a învins-o pe Serena Williams şi a câştigat turneul US Open

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, locul 15 WTA, a câştigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial. Ca urmare a acestui succes, Andreescu urcă pe locul cinci în clasamentul WTA. Simona Halep ajunge pe poziţia a şasea, potrivit News.ro.

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, în vârstă de 19 ani, locul 15 WTA, a câştigat turneul de grand slam US Open, învingând-o în finală pe americanca Serena Williams, numărul 8 mondial. Ca urmare a acestui succes, Andreescu urcă pe locul cinci în clasamentul WTA. Simona Halep ajunge pe poziţia a şasea.

Andreescu s-a impus cu scorul de 6-3, 7-5, într-o oră şi 39 de minute, sub privirile ducesei de Sussex, Meghan Markle. La meci a asistat şi Nadia Comăneci.

În setul al doilea, Serena Williams a făcut 5-5 revenind de la 1-5, însă până la urmă canadianca s-a impus.

Bianca Andreescu s-a aflat la prima finală de grand slam din carieră.

Pentru sportiva canadiană este al treilea trofeu din carieră şi din acest an, după cele obţinute la Indian Wells şi Toronto.

Williams şi Andreescu s-au întâlnit şi în finala turneului de la Toronto, unde sportiva americană a abandonat.

Andreescu a obţinut un premiu de 3.850.000 de dolari şi 2000 de puncte, iar Williams 1.900.000 de dolari şi 1300 de puncte.

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Sport

Cupa României: Programul complet al disputelor din 16-imi

redactie17/11/2020

Ajuns la 34 de ani, Rafael Nadal și-a anunțat prioritățile pentru finalul carierei

redactie17/11/2020

Dan Petrescu și motivul pentru care a spus că va pleca de la CFR Cluj

redactie17/11/2020

Cluj Napoca va găzdui anul viitor Campionatul European de atletism pe echipe

redactie17/11/2020

Circulație feroviară întreruptă între București și Timișoara, la Balota, unul dintre cele mai periculoase tronsoane de cale ferată

redactie16/11/2020

Antrenorul Răzvan Lucescu are Covid-19. El va intra în izolare. Echipa pe care o antrenează este decimată de coronavirus

redactie15/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.