Jucătoarea daneză de tenis Caroline Wozniacki, fost lider WTA, a anunţat, vineri, că se va retrage din activitatea competiţională după ediţia de anul viitor a turneului Australian Open.
“Am jucat la nivel profesionist de la vârsta de 15 ani. Am trăit cel mai incredibil prim capitol al vieţii mele. Cu 30 de trofee WTA la simplu, locul 1 WTA timp de 71 de săptămâni, un triumph la Turneul Campioanelor, trei Jocuri Olimpice, inclusiv ca portdrapel penru Danemarca, şi câştigarea Australian Open în 2018, am reuşit tot ce aş fi visat vreodată să realizez pe teren”, a notat sportiva în vârstă de 29 de ani pe Instagram.
Ea a menţionat că decizia de retragere nu are ncio legătură cu sănătatea sa. “Mi-am spus mereu că atunci când va veni momentul sunt lucruri din afara tenisului pe care vreau să le fac mai mult. Şi este momentul să le fac. În ultimele luni, mi-am dat seama că viaţa înseamnă mai mult decât mi-ar plăcea să reuşesc pe teren. Faptul că m-am căsătorit cu David a fost un astfel de obiectiv şi să întemeiez o familie cu el în timp ce călătoresc în continuare în întreaga lume şi atrag atenţia asupra problemei artritei reumatoide (proiect care urmează) sunt pasiuni ale mele mergând mai departe. Astfel, astăzi anunţ că mă voi retrage din tenisul profesionist după Australian Open. Această decizie nu are nicio legătură cu sănătatea mea. Nu este o despărţire, abia aştept să îmi împărtăşesc cu voi toţi călătoria mea emoţionantă. În final, vreau să le mulţumesc din toată inima familor, prietenilor, sponsorilor, echipei mele, în special tatălui meu ca antrenor, soţului meu şi familiei mele pentru că m-au susţinut de-a lungul anilor. Fără voi toţi nu aş fi reuşit asta niciodată!”.
Caroline Wozniacki a fost pentru prima dată lider în clasamentul mondial la 11 octombrie 2010 şi a fost ultima oară lider în februarie 2018, după ce a câştigat Australian Open, informează news.ro.
În prezent, daneza se află pe locul 37 în ierarhia WTA.
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS