Sport

Corona Braşov, suspendată provizoriu de EHF din competiţiile europene

Federaţia Europeană de Handbal a anunţat, joi, că a iniţiat procedurile legale împotriva clubului Corona Braşov, de unde 17 jucătoare au încălcat prevederile antidoping, prin folosirea unei proceduri interzise de oxigenare a sângelului cu terapie laser. Clubul a fost şi suspendat din competiţiile europene, unde urma să continue în grupele Cupei EHF, iar jucătoarele vizate nu au drept de joc nici pentru echipele naţionale, potrivit news.ro.

EHF a informat clubul despre măsurile luate şi procedurile iniţiate, conform regulamentelor în vigoare, şi recunoaşte deciziile luate până în prezent de ANAD, care a suspendat 17 jucătoare până în prezent în urma audierilor.

De asemenea, EHF a anunţat că jucătoarele vizate sunt suspendate din orice competiţie patronată de forul continental – cupe europene şi/sau cu echipele naţionale.

Clubul Corona Braşov a fost şi el suspendat provizoriu, iar procedurile legale vor continua.

Clubul poate înainta un apel, în maximum şapte zile.

Forul european de profil urmează să anunţe şi procedurile următoare privind componenţa grupei C din Cupa EHF, în care Corona s-a calificat după ce a eliminat echipa Gloria Bistriţa în turul al treilea.

Jucătoarele de la Corona Braşov vizate de EHF au fost deja suspendate de ANAD şi de Comisia de Disciplină a FR Handbal.

Agenţia Naţională Anti-Doping (ANAD) a anunţat, în 19 noiembrie, că trei handbaliste ale echipei Corona Braşov, ale căror nume nu au fost dezvăluite la acea vreme, sunt suspectate de utilizarea unor proceduri interzise. Ele ar fi urmat o terapie cu laser intravenos, interzisă de regulamentul WADA.

Cele trei jucătoare notificate au fost Cristina Laslo, Bianca Bazaliu şi Daciana Hosu. Primele două făceau parte din lotul naţional al României şi au ratat Campionatul Mondial din Japonia, care se încheie în 15 decembrie.

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Sport

Cupa României: Programul complet al disputelor din 16-imi

redactie17/11/2020

Ajuns la 34 de ani, Rafael Nadal și-a anunțat prioritățile pentru finalul carierei

redactie17/11/2020

Dan Petrescu și motivul pentru care a spus că va pleca de la CFR Cluj

redactie17/11/2020

Cluj Napoca va găzdui anul viitor Campionatul European de atletism pe echipe

redactie17/11/2020

Circulație feroviară întreruptă între București și Timișoara, la Balota, unul dintre cele mai periculoase tronsoane de cale ferată

redactie16/11/2020

Antrenorul Răzvan Lucescu are Covid-19. El va intra în izolare. Echipa pe care o antrenează este decimată de coronavirus

redactie15/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.