Comisia care a realizat ancheta la Colegiul ”Spiru Haret” din Ploieşti, în urma incidentului în care o profesoară a fost înjunghiată de un fost elev, l-a sancţionat cu diminuarea salariului pe portar pentru că şi-a făcut în mod superficial datoria. Procesul verbal întocmit arată, de asemenea, că profesoara înjunghiată nu a respectat regulamentul, ea aflându-se în cancelarie, nu la poartă aşa cum ar fi trebuit în condiţiile în care era profesor de serviciu.
Directorul general al colegiului Spiru Haret din Ploieşti, Sofia Stan, a declarat pentru News.ro că, în urmă anchetei, portarul unităţii de învăţământ a fost sancţionat cu diminuarea salariului cu 10% pe o perioada de trei luni “pentru că şi-a făcut în mod superficial datoria” şi a permis fostului elev accesul în şcoală.
Surse din cadrul şcolii au declarat că procesul verbal remarcă faptul că profesoara înjunghiată a încălcat la rândul sau regulamentul.
Astfel, în condiţiile în care era profesor de serviciu şi ar fi trebuit să stea cu un sfert de oră înainte de începere cursurilor la intrarea în şcoală, cadrul didactic se află în cancelarie cu trei minute înainte de a se suna de intrare.
Profesoara nu a fost sancţionată în niciun fel, au precizat sursele citate. Conform aceloraşi surse, ea este în continuare în concediu medical.
Profesoara a fost înjunghiată, în 29 ianuarie, de un tânăr de 22 de ani, fost elev al şcolii, care fusese exmatriculat.
Incidentul a avut loc în faţa cancelariei, profesoara fiind înjunghiată cu un cuţit în abdomen. Cuţitul a fost găsit la faţa locului, iar când a fost prins de jandarmi, tânărul avea asupra sa mai multe arme albe.
https://psnews.ro/s-a-terminat-ancheta-in-cazul-profesoarei-injunghiate-la-ploiesti-vinovati-sunt-profesoara-si-portarul-liceului-276902/
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS