Sanda Nicola a anunțat conducerea că nu va mai face parte din echipa Digi 24. Prezentatoarea TV pleacă în străinătate, acolo unde va studia la Universitatea din Liege. Masterul pe care Sanda Nicola l-a ales durează un an, iar aceasta nu va mai fi văzută pe sticlă în următoarea perioadă.
„Este vorba de un master în Turism și Dezvoltare Regională, pe care îl voi urma până în luna februarie a anului viitor. De altfel, imediat după ce am născut, m-am gândit că s-ar putea să fie necesară o reconversie profesională. M-am înscris la master, la cursuri de psihopedagogie. Am avut oferte de a preda, de-a lungul timpului”, a spus Nicola, conform viva.ro.
Deși și-a dat demisia de la Digi 24, Sanda Nicola nu exclude o eventuală colaborare după ce se va întoarce în România.
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS