Sport

Simona Halep, învinsă în sferturile de la Roland Garros de o jucătoare de 17 ani

Simona Halep, locul 3 WTA, deţinătoarea trofeului şi de alte două ori finalistă, a fost eliminată în sferturile de finală ale French Open, după ce a fost învinsă, joi, cu scorul de 6-2, 6-4, în 68 de minute, de americanca Amanda Anisimova, 17 ani, locul 51 WTA, informează news.ro.

Simona Halep va coborî pe locul 8 WTA, după ce nu şi-a apărat titlul de anul trecut.

Acest meci trebuia să se dispute miercuri, dar a fost amânat o zi din cauza ploii.

Amanda Anisimova a întrecut-o pe Simona Halep mai clar de cât pe Irina Begu, când s-a impus, în turul al treilea, cu scorul de 7-6 (6), 6-4.

Jucătoarea americană va evolua în penultimul act cu australianca Ashleigh Barty, locul 8 WTA, care a învins-o, cu 6-3, 7-5, pe americanca Madison Keys, locul 14 WTA.

Calificarea în sferturi este recompensată la Roland Garros cu un premiu de 415.000 de euro şi cu 430 de puncte WTA.

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Sport

Cupa României: Programul complet al disputelor din 16-imi

redactie17/11/2020

Ajuns la 34 de ani, Rafael Nadal și-a anunțat prioritățile pentru finalul carierei

redactie17/11/2020

Dan Petrescu și motivul pentru care a spus că va pleca de la CFR Cluj

redactie17/11/2020

Cluj Napoca va găzdui anul viitor Campionatul European de atletism pe echipe

redactie17/11/2020

Circulație feroviară întreruptă între București și Timișoara, la Balota, unul dintre cele mai periculoase tronsoane de cale ferată

redactie16/11/2020

Antrenorul Răzvan Lucescu are Covid-19. El va intra în izolare. Echipa pe care o antrenează este decimată de coronavirus

redactie15/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.