Sport

Simona Halep, locul 2 într-un top al celor mai bune jucătoare din ultimul deceniu; Serena Williams ocupă prima poziţie

Simona Halep se află pe locul 2 într-un top al celor mai bune jucătoare din ultimul deceniu, realizat de site-ul postului Tennis Channel. Serena Williams se află pe prima poziţie, scrie news.ro.

Locul 1 mondial la finalul anilor 2017 şi 2018 (a încheiat în Top 5 şi în cei trei ani anteriori), românca a devenit o forţă consistentă din 2013, când a câştigat şase titluri WTA. Deşi nu a reuşit să câştige primele trei finale de Grand Slam, Halep a continuat şi a simţit gustul victoriei la Roland Garros şi Wmbledon, valindându-şi astfel jocul şi puterea mentală care îi pot aduce alte mari victorii şi momente magice„, a scris sursa citată.

Locul 1 în acest clasament este ocupat de Serena Williams, în timp ce pe trei se află germana Angelique Kerber.

Poziţia a patra a revenit sportivei cehe Petra Kvitova, iar pe locul cinci s-a clasat Victoria Azarenka din Belarus.

Daneza Caroline Wozniacki este a şasea, iar chinezoaica Li Na este pe locul 7.

Sportiva belgiană Kim Clijsters s-a clasat pe locul 8, iar japoneza Naomi Osaka a ocupat locul 9.

Poziţia a 10-a în acest top i-a revenit rusoaicei Maria Şarapova.

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Sport

Cupa României: Programul complet al disputelor din 16-imi

redactie17/11/2020

Ajuns la 34 de ani, Rafael Nadal și-a anunțat prioritățile pentru finalul carierei

redactie17/11/2020

Dan Petrescu și motivul pentru care a spus că va pleca de la CFR Cluj

redactie17/11/2020

Cluj Napoca va găzdui anul viitor Campionatul European de atletism pe echipe

redactie17/11/2020

Circulație feroviară întreruptă între București și Timișoara, la Balota, unul dintre cele mai periculoase tronsoane de cale ferată

redactie16/11/2020

Antrenorul Răzvan Lucescu are Covid-19. El va intra în izolare. Echipa pe care o antrenează este decimată de coronavirus

redactie15/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.