Simona Halep se află pe locul 2 într-un top al celor mai bune jucătoare din ultimul deceniu, realizat de site-ul postului Tennis Channel. Serena Williams se află pe prima poziţie, scrie news.ro.
„Locul 1 mondial la finalul anilor 2017 şi 2018 (a încheiat în Top 5 şi în cei trei ani anteriori), românca a devenit o forţă consistentă din 2013, când a câştigat şase titluri WTA. Deşi nu a reuşit să câştige primele trei finale de Grand Slam, Halep a continuat şi a simţit gustul victoriei la Roland Garros şi Wmbledon, valindându-şi astfel jocul şi puterea mentală care îi pot aduce alte mari victorii şi momente magice„, a scris sursa citată.
Locul 1 în acest clasament este ocupat de Serena Williams, în timp ce pe trei se află germana Angelique Kerber.
Poziţia a patra a revenit sportivei cehe Petra Kvitova, iar pe locul cinci s-a clasat Victoria Azarenka din Belarus.
Daneza Caroline Wozniacki este a şasea, iar chinezoaica Li Na este pe locul 7.
Sportiva belgiană Kim Clijsters s-a clasat pe locul 8, iar japoneza Naomi Osaka a ocupat locul 9.
Poziţia a 10-a în acest top i-a revenit rusoaicei Maria Şarapova.
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!




Facebook
LinkedIn
RSS