Economic

TeraPlast: Piaţa germană generează 30% din vânzările TeraGlass

TeraGlass, compania care deţine portofoliul de tâmplărie termoizolantă al grupului TeraPlast, a anunţat, luni, că şi-a consolidat prezenţa pe piaţa internaţională, cel mai mare volum de comenzi (30%) în primul trimestru al acestui an venind din Germania.” scrie News.ro.

Astfel, piaţa germană a reprezentat 30% din totalul cifrei de afaceri, urmată de România, cu 21%, şi Cehia, cu 13%. Alte pieţe relevante sunt Ungaria, Slovacia, Slovenia şi Austria”, se arată în comunicat.

Directorul de vânzări TeraGlass, Sergiu Manolache, a spus că firma este prezentă în 12 ţări europene, iar cererea este în creştere.

Tocmai de aceea, avem în curs de implementare un proiect de investiţii pentru extinderea capacităţii de producţie, care ne va ajuta să ne menţinem promptitudinea şi calitatea în relaţia cu clienţii noştri. Pe lângă dezvoltarea portofoliului de clienţi, în 2019 avem în vedere şi creşterea prezenţei pe piaţa locală, unde vizăm atât segmentul de retail, cât şi cel B2C, prin deschiderea de showroom-uri şi optimizarea forţei de vânzări” , a declarat Sergiu Manolache.

Pe segmentul de ferestre din PVC, cea mai mare pondere în vânzările TeraGlass din primele 3 luni ale anului o reprezintă sistemele de ferestre cu 4 şi 6 camere, în timp ce pentru uşile din PVC, cea mai pondere o reprezintă sistemele cu 4 camere. De asemenea, în primul trimestru al anului, TeraGlass a înregistrat o cerere ridicată pentru produse cu caracteristici speciale, precum sticle sablate şi folii speciale.

TeraGlass îşi va extinde capacitatea de producţie, având în acest sens în derulare un proiect co-finanţat prin schemă de ajutor de stat, în valoare totală de 3,5 milioane de euro. În urma acestui proiect, fabrica din Bistriţa va beneficia de un flux de lucru complet automatizat pentru producţia ferestrelor şi uşilor din PVC. Finalizarea proiectului va avea loc în toamna acestui an, iar producţia pe noile linii va începe în prima parte a anului 2020”, se arată în comunicat.

În momentul de faţă, reţeaua de distribuţie TeraGlass numără peste 500 de clienţi interni şi externi. Situată în Bistriţa, fabrica TeraGlass are o capacitate de 120.000 unităţi/an. În prezent, compania are 125 de angajaţi.

Sursa Articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Economic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Economic

Se anunță noi ajutoare de stat: Acum și pentru firmele de cultură

Stirile PH17/11/2020

Fonduri nerambursabile ElectricUp: Site-ul și perioada de înscrieri

Stirile PH17/11/2020

Investiții străine în România: De la biocombustibil produs de germani la mobilă făcută de chinezi

Stirile PH17/11/2020

Virgil Popescu: Avem deja surplus de gaze în România

Stirile PH17/11/2020

Comisia Europeană: Autoritățile române vor trebui să ia în considerare acțiuni fiscale structurale

Stirile PH17/11/2020

Solicitanții din Măsurile 1 și 2 riscă să piardă ajutoarele, dacă nu semnează la timp contractul de finanțare primit prin aplicație

Stirile PH17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.