Economic

Vicepreşedinte ANAF: România este un paradis investiţional; trezoreria va fi digitalizată până la finele anului

România este un paradis investiţional, având cel mai mic nivel de taxare din UE în multe domenii, iar, până la finele anului, trezoreria va fi digitalizată, a declarat, luni, Daniel Tudor, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), în cadrul conferinţei „Ziua antreprenorului român”, potrivit Agerpres.

„În ultima perioadă, nu ştiu câţi dintre dumneavoastră aţi observat, au existat iniţiative legislative care să sprijine antreprenoriatul. Astăzi, din punctul meu de vedere, numai cine nu vrea să-şi plătească taxele nu o face. Trebuie să recunoaştem, şi în discuţiile cu organizaţiile profesionale, am ajuns la concluzia că România este un paradis investiţional astăzi. Avem taxare la nivelul cel mai mic din Uniunea Europeană în mai multe domenii de activitate„, a arătat Tudor.

Potrivit acestuia, problemele principale cu care se confruntă antreprenorii sunt şi problemele administraţiei publice, oferind drept exemplu forţa de muncă.

Digitalizarea agenţiei este un subiect principal. Noi am continuat partea de informatizare, am dezvoltat aplicaţii şi am achiziţionat câteva aplicaţii care continuă programul început, deci nu a fost lăsat pur şi simplu de izbelişte. Partea de digitalizare a trezoreriei este în stadiu foarte avansat„, potrivit oficialului ANAF.

Întrebat când va fi finalizată digitalizarea trezoreria statului, el a arătat că trezoreria nu este parte componentă a agenţiei fiscale, ci este parte a Ministerului Finanţelor Publice.

Şi noi, ANAF, instituţie care monitorizează colectarea taxelor, avem nevoie de această zonă informatizată. Nu vreau să dau un orizont de timp, dar cred, de fapt sunt convins că până la sfârşitul anului va fi operaţională acea poveste cu online-ul pe zona de trezorerie„, a mai spus Tudor.

Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat organizează luni „Ziua Antreprenorului”, un eveniment care marchează momentul recunoaşterii continuităţii antreprenoriatului românesc.

Pe durata evenimentului, care reprezintă o premieră pentru comunitatea antreprenorială românească, vor fi prezentate modele din business-ul românesc şi afaceri de familie, care îmbină tradiţia şi inovaţia şi transformă poveştile în branduri de succes.

Sursa Articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Economic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Economic

Se anunță noi ajutoare de stat: Acum și pentru firmele de cultură

Stirile PH17/11/2020

Fonduri nerambursabile ElectricUp: Site-ul și perioada de înscrieri

Stirile PH17/11/2020

Investiții străine în România: De la biocombustibil produs de germani la mobilă făcută de chinezi

Stirile PH17/11/2020

Virgil Popescu: Avem deja surplus de gaze în România

Stirile PH17/11/2020

Comisia Europeană: Autoritățile române vor trebui să ia în considerare acțiuni fiscale structurale

Stirile PH17/11/2020

Solicitanții din Măsurile 1 și 2 riscă să piardă ajutoarele, dacă nu semnează la timp contractul de finanțare primit prin aplicație

Stirile PH17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.