
Supranumit „Mark Twain” al textierilor şi menţionat de Bob Dylan drept unul dintre compozitorii săi preferaţi, John Prine şi-a făurit într-o carieră de peste 50 de ani imaginea unui maestru al cuvintelor, specialist în balade melancolice, cu accente de suprarealism.
Născut pe 10 octombrie 1946 în Maywood, Illinois, John Prine a început să cânte la chitară ca amator înainte de a se afirma la sfârşitul anilor 1960 în Chicago şi de a fi remarcat de vedeta country Kris Kristofferson.
Primul album, care îi poartă numele, afost lansat în 1971. Iubitor al muzicii bluegrass, Prine a combinat în baladele sale dragostea pierdută, singurătatea şi regretul, în special în producţiile lui recente.
Recompensat în ianuarie cu un Grammy pentru întreaga carieră, John Prine a fost selectat pentru a intra în panteonul compozitorilor în 2019, Songwriter’s Hall of Fame, după ce s-a alăturat în 2016 lui Chuck Berry şi Leonard Cohen în clubul foarte exclusivist al compozitorilor acceptaţi în organizaţia literară PEN, mai arată sursa citată.
Artistul a supravieţuit de două ori cancerului.
Soţia sa, Fiona, a anunţat în martie că John Prine a fost testat pozitiv pentru COVID-19. Pe 29 martie, familia sa a precizat că artistul era intubat, în stare critică.
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS