Prahova

Nelu Tătaru: 30 de ventilatoare ajung, săptămâna aceasta, în România

Nelu Tătaru a declarat la finalul unei întâlnirii cu directorii de spitale din Cluj, cu reprezentanții DSP și ai Casei Județene de Asigurări de Sănătate Cluj, că un număr de 200 de ventilatoare ajung săptămâna aceasta în țară, iar pentru alte 400 se fac deja licitații.

„În cursul acestei săptămâni vor veni primele 30 de ventilatoare. Această licitație s-a făcut în ONAC, am avut destule greutăți pe piața internațională, la un moment dat s-a oprit această licitație. S-a reluat. Vor veni cele 200, mai avem în curs încă o licitație de 200. La nivelul ministerului se efectuează licitații pentru încă 400 de ventilatoare”, a spus Tătaru.

Potrivit acestuia, urmează ca, prin MApN, să fie dezvoltată și o linie de producție pentru ventilatoare.

„Sperăm ca până într-o lună să putem să avem un necesar de 400 de ventilatoare”, a mai spus Tătaru.

Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, se află într-o vizită în județe din Ardeal. A început ziua cu o vizită la Deva, unde a fost numită o conducere militară la Spitalul Județean, apoi a mers la Cluj-Napoca, iar în cursul serii va ajunge la Sibiu.

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prahova
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Prahova

Incendiu la un service auto din Breaza. Mai multe butelii cu oxigen se află în încăperea cuprinsă de flăcări

Stirile PH19/03/2021

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

Setul integral de restricții, adoptat oficial: Creșele, școlile și grădinițele se închid, revine munca de acasă, circulația pe timp de noapte e interzisă, programul mall-urilor și magazinelor e permis doar până la ora 21.00

Stirile PH06/11/2020

Ploieşti: Asistaţi social, revoltaţi că au fost cooptaţi în programul curăţenie generală început în oraş

Stirile PH04/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.