Prahova

Puteri sporite pentru polițiști. Când pot folosi FORȚA și ce SCHIMBĂRI MAJORE aduce noua lege

De la sfârșitul lunii ianuarie, 26 ianuarie 2020, polițiștii vor acționa conform modificărilor legislative din domeniul ordinii și siguranței publice adoptate recent. 

Poliţiştii pot intra într-o locuinţă fără acordul proprietarului, dacă au informaţii că cineva se află într-un pericol iminent sau dacă deţin informaţii că în respectiva locaţie se ascunde autorul unei infracţiuni grave sau un suspect de terorism. De asemenea, poliţiştii pot intra în locuinţe fără permisiune, fără să bată la ușă, şi în cazul în care există suspiciuni că o persoană decedată se află înăuntru.

De altfel, noua lege prevede şi amenzi mai mari pentru cei care refuză legitimarea. Amenda, care în prezent este de 500 de lei, poate ajunge și până la 1.500 de lei.

Puteri sporite pentru polițiști. Pe de altă parte, și poliţiştii au anumite reguli care trebuie să fie respectate atunci când se legitimează. Astfel, poliţistul se prezintă cu numele complet şi precizează şi secţia în care lucrează, atunci când se află în uniformă. Dacă este îmbrăcat civil, poliţistul îşi prezintă numele complet, unitatea de poliţie de care aparţine, precum şi legitimaţia sau insigna.

Amenzi mai mari vor primi şi cei care îşi deranjează vecinii. Dacă primiţi o amendă pentru tulburarea liniştii, iar poliţia este sesizată din nou în mai puţin de 24 de ore, amenda va fi de 3.000 de lei – dublu faţă de cuantumul din prezent.

Amenzile pentru tulburarea liniştii publice în cazul unei petreceri organizate într-un cort sau într-un alt spaţiu care nu este special amenajat pentru asta cresc de 4 ori, dacă poliţia este sesizată a doua oară. 

Noi drepturi și atribuții pentru POLIȚIȘTI. Când pot folosi FORȚA

În plus, noua lege pune la punct și detaliază precis următoarele aspecte: 

– conducerea la secție: vom ști exact care sunt motivele și circumstanțele în care putem fi duși la secție și ce drepturi și obligații avem în acest caz

– folosirea forței: se explică în mod clar situațiile care impun folosirea forței și cum se va face acest lucru

– obligația de a sesiza direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului

– asigurarea protecției persoanelor vulnerabile

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prahova
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Prahova

Incendiu la un service auto din Breaza. Mai multe butelii cu oxigen se află în încăperea cuprinsă de flăcări

Stirile PH19/03/2021

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

Setul integral de restricții, adoptat oficial: Creșele, școlile și grădinițele se închid, revine munca de acasă, circulația pe timp de noapte e interzisă, programul mall-urilor și magazinelor e permis doar până la ora 21.00

Stirile PH06/11/2020

Ploieşti: Asistaţi social, revoltaţi că au fost cooptaţi în programul curăţenie generală început în oraş

Stirile PH04/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.