Prahova

România este la un pas de DEZASTRU economic. Orban: ”Cam 30 sută din economie este afectată”

„Am văzut 15 la sută din PIB, 30 de miliarde de euro. Sunt povești. Încă nu am finalizat evaluarea. Se va face în jurul datei de 15 aprilie. Încă se mai produc mișcări în economie, care nu sunt întotdeauna pozitive. Pot să-i asigur pe români că orice resursă disponibilă o vom folosi pentru a relansa economia.

Din punct de vedere financiar, am preluat guvernarea cu un deficit de 4,6, iar după a mai și existat o competiție politico-electorală, în care au fost implicate alte partide politice. Situația, față de alte țări este mai grea, dar nu ne împiedică să căutăm soluții pentru relansarea economică.

Sunt afectate multe companii, încercăm să le susținem pe cele își continuă activitatea. Cam 30 sută din economie este afectată. Deja prognozele noastre indică un efect negativ în economie, care să ducă și la o creștere economică negativă, care poate să fie între -1 și -3 la sută.

Veniturile bugetare vor fi afectate, nu putem spune acum cu cât se vor diminua. Sunt cheltuieli care au crescut pentru a menține o viață decentă pentru angajați”, a declarat Ludovic Orban.

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Prahova
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Prahova

Incendiu la un service auto din Breaza. Mai multe butelii cu oxigen se află în încăperea cuprinsă de flăcări

Stirile PH19/03/2021

Consiliul Director al Fundației Județene pentru Tineret Prahova convoacă Adunarea Generală a Organizațiilor de/pentru Tineret a FJT Prahova

Stirile PH18/03/2021

Membrii Fundației Județene pentru Tineret Prahova solicită întrunirea Adunării Generale

Stirile PH17/02/2021

S-au finalizat reparațiile la Unitatea de Primiri Urgență de la Spitalul Județean Ploiești

Stirile PH12/02/2021

Setul integral de restricții, adoptat oficial: Creșele, școlile și grădinițele se închid, revine munca de acasă, circulația pe timp de noapte e interzisă, programul mall-urilor și magazinelor e permis doar până la ora 21.00

Stirile PH06/11/2020

Ploieşti: Asistaţi social, revoltaţi că au fost cooptaţi în programul curăţenie generală început în oraş

Stirile PH04/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.