Politic

Zile grele pentru Liviu Dragnea. Mai pierde un proces

 

Curtea de Apel Bucureşti a amânat de mai multe ori pronunţarea în acest caz, ultima dată în 15 ianuarie.

Decizia de miercuri, 22 ianuarie, nu este definitivă și poate fi atacată cu recurs. 

Liviu Dragnea o acuză pe Alexandra Lăncrănjan că l-a anchetat pentru abuz în serviciu în dosarul Tel Drum, deşi fapta ar fi fost prescrisă şi că ar fi furnizat presei documente din dosar.

Deşi Dragnea a făcut plângere contra procuroarei, inspectorii Inspecţiei Judiciare au ajuns la concluzia că nu există indicii privind săvârşirea unei abateri disciplinare în cazul Alexandrei Lăncrănjan, prin urmare a fost dată soluţia de clasare. Ulterior, Dragnea a atacat rezoluţia inspectorilor judiciari la Curtea de Apel Bucureşti, instanţă care i-a respins contestaţia ca inadmisibilă.

Fostul lider al PSD a cerut în august 2018 ca Inspecţia Judiciară să verifice cele trei dosare în care a fost sau este urmărit penal, susţinând că procurorii au folosit protocolul secret încheiat între Parchetul General şi SRI.

În septembrie 2018, Centrul de Investigaţii Media a scris că Liviu Dragnea a cerut Inspecției Judiciare să verifice toate cele trei dosare în care a fost sau este urmărit penal, afirmând că în fiecare dintre ele procurorii au folosit protocolul încheiat între Parchetul General și SRI în 2009. În sesizarea înregistrată în 23 august 2018, Dragnea cerea inspecției judiciare să verifice „aspectele” pe care le-a sesizat și să dispună „măsurile legale pentru remedierea aspectelor de nelegalitate sesizate”. La fiecare din cele trei dosare, Liviu Dragnea a indicat şi procurorii care le-au instrumentat.

Liviu Dragnea este încarcerat la Penitenciarul Rahova din 27 mai 2019, unde execută 3 ani şi 6 luni de închisoare pentru instigare la abuz în serviciu în „dosarul angajărilor fictive” de la DGASPC Teleorman.

Fostul lider al PSD a introdus două căi extraordinare de atac – recurs în casaţie şi contestaţie în anulare, care au fost însă respinse definitiv de Înalta Curte. 

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.