Politic

„Legile puterii”. Violeta Alexandru: În criză îți dai seama de calitatea omului

„În perioada de criză și în perioade delicate îți dai seama de calitatea unui om. Sunt oameni care-și imaginează că românii nu evaluează cu obiectivitate ce înseamnă un discurs populist și ce înseamnă o măsură serioasă și țintită către cei care sunt în cea mai mare nevoie. Și sunt oameni care poate gustă genul acesta de promisiuni și de implicări, dar care-și dau seama imediat după că nu este o măsură care să-i ajute”, a spus ministrul Muncii, joi seara, la Realitatea PLUS, în emisiunea „Legile puterii”.

Reamintim că președintele Klaus Iohannis a criticat, joi, partidele care au pus condiții, în Parlament, pentru prelugirea stării de urgență. 

„Oamenii politici sunt primii care vor trebui să se schimbe și să înțeleagă că așa nu se mai poate. Schimbarea va fi însă imposibilă, din păcate, în cazul acelor politicieni care, chiar și în aceste zile dramatice, se gândesc doar la beneficiile lor electorale și, după ce au distrus în ultimii ani bugetul României, fac acum propuneri care nu doar că sunt greșite, dar pur și simplu împovărează excesiv o țară pe care au lăsat-o și expusă, și vulnerabilă. Nu putem periclita viitorul României pentru că o majoritate parlamentară lipsită de orice legitimitate votează astăzi populist măsuri care nu au nicio susținere economică. Este complet imoral să punem pe umerii generației tinere factura de mâine a unor măsuri aberante promovate de niște iresponsabili”, a spus Klaus Iohannis. 

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.