
Fostul lider mondial spune că își va anunța retragerea din activitate înaintea unui turneu, așa cum a făcut-o și daneza Caroline Wozniacki.
„Să vă spun cinstit, am vorbit cu fratele meu ieri despre asta. Nu m-am gândit încă, probabil o voi face la fel ca ea (n.red. – Wozniacki), să anunţ că e ultimul turneu şi apoi mă retrag. Nu pot să spun că este ultimul an, pentru că eu îmi schimb destul de des părerea şi nu e bine. Probabil că o să anunţ înaintea unui turneu şi apoi voi fi aut din lumea asta”, a declarat Halep, la conferinţa de presă susţinută, sâmbătă, după meciul cu Iulia Putinţeva.
Până la momentul retragerii, Simona Halep mai are de tras la Australian Open, acolo unde o va întâlni în optimile de finală pe Elise Mertens, locul 17 WTA şi cap de serie numărul 16, jucătoare pe care a mai întâlnit-o de trei ori în circuitul WTA.
Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS