Sport

Halep regretă anumite lucruri pe care le-a făcut în trecut: “Mi-e ruşine de mine că puteam să fac astfel de gesturi!”

Simona Halep a vorbit despre problemele cu care s-a confruntat în trecut, dar și despre modul cum a reușit antrenorul australian, Darren Cahill, să o ajute de-a lungul timpului în cariera sa. Constănțeanca a mărturisit și că a lucrat cu un psiholog, pentru a o ajuta să elimine anumite reacții necontrolate pe care jucătoarea de 29 de ani le avea în timpul meciurilor.

“Darren a spus mereu că un antrenor bun trebuie să-l facă pe jucător să-şi dea seama singur de ceea ce face greşit pe teren şi să se corecteze el acolo. De aceea nici nu am vrut să facem on-court coaching foarte des.

La mine cel mai greu lucru de progresat, cea mai grea parte a fost atitudinea: să nu mai fiu negativistă pe teren, să nu mă mai critic şi atunci când sunt într-un moment greu să fiu eu alături de mine, adică să nu dau şi eu în mine, că suficient dă adversara, suficient dă situaţia respectivă, eu să mă protejez cumva.

Aici am progresat mult, dar am şi lucrat cu o doamnă psiholog. Când mă uit la meciurile de acum 2-3 ani mi-e ruşine uneori. Mi-e ruşine de mine că puteam să fac astfel de lucruri, dar nu le controlam foarte bine şi de aceea le făceam, dar încerc să mă accept şi cu momentele acelea!“, a declarat Simona Halep în cadrul emisiunii “500 de apropo-uri”.

Vezi mai multe detalii pe realitateasportiva.net.

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Sport

Cupa României: Programul complet al disputelor din 16-imi

redactie17/11/2020

Ajuns la 34 de ani, Rafael Nadal și-a anunțat prioritățile pentru finalul carierei

redactie17/11/2020

Dan Petrescu și motivul pentru care a spus că va pleca de la CFR Cluj

redactie17/11/2020

Cluj Napoca va găzdui anul viitor Campionatul European de atletism pe echipe

redactie17/11/2020

Circulație feroviară întreruptă între București și Timișoara, la Balota, unul dintre cele mai periculoase tronsoane de cale ferată

redactie16/11/2020

Antrenorul Răzvan Lucescu are Covid-19. El va intra în izolare. Echipa pe care o antrenează este decimată de coronavirus

redactie15/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.