Politic

Chirica nu o vrea pe Viorica Dăncilă la Iași, îl așteaptă „cu drag” pe Klaus Iohannis

Primarul Mihai Chirica a anunțat că îl așteaptă „cu drag” pe președintele Klaus Iohannis, dar premierului nu i-a trimis o invitație la Sărbătorile Iașului de la sfârșitul săptămânii. A spus că îl preferă pe Iohannis la Cotroceni. A avut însă și un mesaj pentru Viorica Dăncilă. I-a rugat pe toți parlamentarii de Iași să voteze moțiunea de cenzură de săptămâna viitoare.

„Nu i-am trimis nicio invitaţie doamnei premier din două motive: nu pot să nu mă detaşez într-un mod evident, să am aceeaşi conduită pentru doi candidaţi la Preşedinţie. M-am ataşat de candidatura la Preşedinţie a domnului Klaus Iohannis. Nu pot să fac acelaşi lucru pentru altă candidatură. Dacă doamna Dăncilă nu ar fi candidat, aş fi putut să îi trimit o invitaţie. Noi vorbim de prietenie, iubire, dragoste, înţelegere, iertare, că trebuie să vorbim şi despre iertare când trimitem o invitaţie, dar având calitatea de candidat a doamnei premier, nu am putut să o invit pentru evenimentele pe care le organizăm noi”, a spus primarul Mihai Chirica.

Edilul a spus însă că îl aşteaptă pe preşedintele Iohannis, faţă de care şi-a arătat susţinerea pentru alegerile prezidenţiale.

„Îl aştept cu drag pe preşedintele României, Klaus Iohannis. Noi i-am făcut o invitaţie din luna septembrie să îşi aleagă dumnealui o zi din luna octombrie pentru a vizita oraşul nostru. Suntem deschişi pentru multă lume. Nu pentru toată lumea, că ar fi ipocrizie, dar suntem deschişi pentru multă lume bună să vină la Iaşi, să se alăture nouă”, a declarat primarul Mihai Chirica.

El a precizat că sâmbătă va avea o întrevedere cu şeful statului, care se va afla la Iaşi pentru a participa la întâlnirea organizaţiilor PNL din regiunea Nord-Est.

Chirica a avut totuși un mesaj pentru premierul Viorica Dăncilă. I-a rugat pe toți parlamentarii din județ să voteze moțiunea de cenzură împotriva guvernului pe care îl conduce

„Moțiunea de cenzură, nu am globul la mine, nu știu dacă va trece sau nu va trece, dar un lucru știu sigur și am o rugăminte pentru toți parlamentarii de Iași să susțină moțiunea de cenzură ca o formă de recunoaştere a apartenenței la poporul român și nu la o clasă politică în decădere”, a spus Mihai Chirica.

Conflictul dintre Dăncilă și Chirica s-a amplificat în vară, după ce primarul Iașiului a întrebat-o când se va face autostrada promisă a Moldovei și a numit-o atunci premierul cu „ZERO REALIZĂRI”. La sosirea în Iași, pe 16 august, Viorica Dăncilă a fost primită cu huiduieli. Premier și președinte PSD, Dăncilă a făcut în vara acestui an un turneu prin țară la filialele județene social-democrate.

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.