Politic

Dăncilă: Alegerile europarlamentare nu au fost câştigate de PNL sau USR, ci au fost pierdute de PSD

”Alegerile europarlamentare nu au fost câştigate de PNL sau USR, ci au fost pierdute de PSD”, a declarat vineri seara, la Constanţa, preşedintele social-democraţilor, Viorica Dăncilă.

Președintele PSD – Viorica Dăncilă a trecut la bilanț. Ea și-a amintit, la Constanța, de alegerile europarlamentare, făcând o analiză din care a rezultat că scrutinul din mai nu a fost câştigat de PNL sau USR, a fost pierdut de PSD.

„Este un moment de bilanţ pe care trebuie fiecare dintre noi să-l tratăm cu foarte multă atenţie. (…) Alegerile europarlamentare nu au fost câştigate de PNL sau USR, au fost pierdute de PSD şi trebuie să pornim de la această realitate, trebuie să vedem unde am greşit, unde am pierdut încrederea oamenilor, unde ne-am abătut de la drumul pe care l-am promis electoratului nostru, pentru a nu mai face aceleaşi greşeli.

Nu vrem să sancţionăm pe nimeni, nu vrem să certăm pe nimeni, pentru că nu ne ajută acest lucru. Vreau ca împreună să identificăm soluţiile pentru a câştiga din nou încrederea românilor, pentru a aduce din nou alături de noi pe cei care ne-au votat în 2016 şi care acum n-au mai venit alături de PSD.

Este adevărat că n-au votat cu alt partid politic, dar s-au desprins de noi, s-au desprins de mesajul politic şi nu au mai venit la vot. Este adevărat că s-a greşit.

Oare am acţionat noi la fel de bine din punct de vedere organizatoric? Am fost noi la fel de bine organizaţi? Am făcut noi aceeaşi organizare în fiecare localitate, am avut noi acelaşi dialog cu cetăţenii, pe care l-am avut de fiecare dată? Oare primarii noştri, care sunt primari destoinici, şi care îşi iubesc comunităţile şi care luptă pentru proiectele lor în fiecare comunitate, oare preocupaţi de cât mai multe investiţii în localitate, de cât mai multe realizări, de realizarea programului promis, au avut acelaşi dialog constant cu cetăţenii?

Eu cred că nu. (…) Am răspuns doar atacurilor venite din partea Opoziţiei, am avut o singură temă şi pe acea temă am discutat de fiecare dată, iar PSD a fost în defensivă. Eu cred că trebuie să schimbăm abordarea, trebuie să vorbim mai mult despre ceea ce a făcut acest guvern, şi am făcut destule lucruri bune pentru populaţie. Trebuie să mergem din nou alături de oameni. (…) Nu ne luptăm cu contracandidaţii noştri, ne luptăm pentru această ţară şi pentru cetăţenii ei”, a afirmat Viorica Dăncilă, la Constanța.

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.