„Vom discuta astăzi în Guvern, în primă lectură, soluţia legislativă pentru organizarea şi funcţionarea activităţii de servicii alternative de transport, după un complex proces de consultare publică cu toţi cei interesaţi şi parcurgerea etapelor legale şi procedurale. Pentru prima dată, reglementăm acest tip de transport de persoane, care funcţionează prin intermediul unor platforme digitale şi la care apelează tot mai mulţi cetăţeni. Soluţia pe care o avem în vedere va asigura transportul pasagerilor în condiţii de siguranţă şi accesul acestora la cât mai multe opţiuni, astfel încât încurajarea concurenţei loiale şi relaţia corectă între cerere şi ofertă să ducă la servicii de calitate. Vom crea un sistem unitar de reglementare a activităţilor de transport alternativ care funcţionează prin intermediul unor platforme digitale, prin autorizarea administrativă a acestora pe o perioadă de trei ani atât în ceea ce priveşte platformele digitale, cât şi operatorii de transport alternativ”, a spus Dăncilă în debutul şedinţei.
Ea a precizat că pentru „siguranţa cetăţenilor vor fi stabilite clar condiţiile în care aceste servicii vor fi autorizate, obligaţiile pe care le au operatorii şi conducătorii auto, dar şi criteriile pe care să le îndeplinească autoturismele utilizate”.
Ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat miercuri că după primirea avizului din partea Consiliului Economic şi Social (CES), proiectul de ordonanţă de urgenţă va intra pentru adoptare în şedinţa de săptămâna viitoare.
Premierul Viorica Dăncilă a declarat, joi, că Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene se apropie de final, iar ţara noastră şi-a îndeplinit ”cu succes” mandatul şi obiectivele pe care şi le-a propus.
„Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene se apropie de final. La nivelul majorităţii formatelor de Consiliu a avut loc deja predarea ştafetei viitoarei preşedinţii finlandeze. Ne-am îndeplinit cu succes mandatul şi obiectivele pe care ni le-am propus. Prin eforturile echipei guvernamentale, am dovedit capacitatea de a gestiona dosare complexe şi de a lua decizii benefice pentru cetăţenii europeni, unele cu impact şi vizibilitate mai mare în plan public, altele mai puţin mediatizate, dar la fel de importante. Bilanţul general provizoriu la acest moment, dat fiind că activitatea noastră continuă, este unul substanţial”, a spus premierul la începutul şedinţei de Guvern.
Ea a adăugat că, dincolo de dosarele legislative pe care le-a închis Preşedinţia română, în ultima perioadă a contribuit la adoptarea a 56 de concluzii ale Consiliului, în domenii precum relaţiile externe ale Uniunii Europene, combaterea terorismului, schimbările climatice, educaţia, strategiile regionale sau politica industrială a UE.
„De asemenea, Preşedinţia română a Consiliului Uniunii Europene a elaborat şi prezentat recent o versiune revizuită a documentului de negociere privind viitorul buget pe termen lung al Uniunii, care a fost discutată în cadrul Consiliului din 18 iunie. Voi prezenta rezultatele finale într-un cadru oficial, la nivel european, în sesiunea plenară a Parlamentului European de la începutul lunii iulie”, a menţionat Dăncilă.
- Doi jucători de la naționala de tineret, pe lista unei echipe importante din Europa
- Eximbank a cumpărat pachetul majoritar al Banca Românească
- Ce-a spus Ludovic Orban despre Klaus Iohannis și Rareș Bogdan
- Băsescu: „Dăncilă știe ce vrea. A trimis-o pe Firea să omoare țânțarii”
Citește și…
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS