Politic

Dăncilă, replică tăioasă pentru Iohannis, legat de examenul de rezidențiat

Premierul Viorica Dăncilă îl atacă din nou pe președintele Iohannis după ce examenul de rezidențiat a fost amânat pentru luna noiembrie, din cauză că guvernul nu are un ministru al Educației, care să semneze ordinul de organizare a testărilor.

„Cu ocazia Zilei Internaționale a Profesorului, îi sărbătorim pe cei care și-au asumat nobila misiune de a modela destine și de a fi promotori ai cunoașterii. Dezvoltarea unei țări se raportează și la nivelul de educație al populației, unde rolul profesorilor este esențial.

Vă mulțumesc, dragi profesori, pentru munca, profesionalismul și dăruirea de care dați dovadă formând generații după generații și pentru că dați valoare resursei umane a României!

Guvernul și-a respectat promisiunile făcute până acum profesorilor și vom continua pe acest drum, pentru că ne dorim pentru România un sistem de educație performant, cu profesori motivați și investițiile necesare unei infrastructuri moderne în învățământ.

Vă asigur că munca profesorilor se bucură de toată aprecierea mea și a guvernului. Firesc ar fi ca domeniul educației să se bucure de aceeași apreciere din partea tuturor. Este trist, însă, când vedem că interese politice sau electorale, culmea, ale unui om venit chiar din rândul profesorilor, pun între paranteze munca altor cadre didactice și a unei generații de tineri gata să pășească în cariera frumoasă de medic.


Guvernul este pregătit să găsească soluțiile necesare pentru ca învățământul românesc să rămână la standardele înalte care i-au adus recunoaștere și pe plan mondial.

La mulți ani tuturor profesorilor, tuturor celor implicați în educarea generațiilor tinere! Vă urez succes și împliniri în plan profesional și personal!”, este mesajul transmis de Viorica Dăncilă.

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.