Sport

Florin Halagian a murit. Reacţia lui Dumitru Dragomir

Dumitru Dragomir

Dumitru Dragomir

Florin Halagian a decedat, luni, la vârsta de 80 de ani, a anunţat clubul de fotbal FC Argeş pe pagina sa de Facebook.

Fostul preşedinte al Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, că Florin Halagian, care a decedat la vârsta de 80 de ani, a fost unul dintre cei mai valoroşi cinci tehnicieni pe care i-a avut România.

Dumnezeu să-l odihnească! Un mare antrenor, un caracter ales, am colaborat extraordinar cu el, un tată de familie formidabil, un om cu care puteai să te înţelegi. A fost în primii cinci antrenori ai acestei ţări în decursul istoriei. Şi mă refer la activitatea lui de la Steaua, marea echipă a Stelei a fost făcută de el, Argeşul a obţinut rezultate deosebite cu el în cupele europene, la Victoria a fost extraordinar, la Dinamo, la fel, peste tot a avut rezultate. Absolut peste tot a avut rezultate„, a declarat Dragomir despre antrenorul cu care a colaborat de-a lungul timpului, preluat de Agerpres.

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Sport

Cupa României: Programul complet al disputelor din 16-imi

redactie17/11/2020

Ajuns la 34 de ani, Rafael Nadal și-a anunțat prioritățile pentru finalul carierei

redactie17/11/2020

Dan Petrescu și motivul pentru care a spus că va pleca de la CFR Cluj

redactie17/11/2020

Cluj Napoca va găzdui anul viitor Campionatul European de atletism pe echipe

redactie17/11/2020

Circulație feroviară întreruptă între București și Timișoara, la Balota, unul dintre cele mai periculoase tronsoane de cale ferată

redactie16/11/2020

Antrenorul Răzvan Lucescu are Covid-19. El va intra în izolare. Echipa pe care o antrenează este decimată de coronavirus

redactie15/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.