Florin Prunea l-a acuzat pe Mircea Rednic, fostul antrenor al lui Dinamo, că ar manipula suporterii, pentru a reveni în Ştefan cel Mare.
Fanii „câinilor” au cerut demisia actualului tehnician Eugean Neagoe, care a şi avut probleme cardiace din pricina conflictului cu galeria. Mircea Rednic a negat că ar manipula ultraşii.
„Multe de spus nu sunt. Eu chiar nu-l înțeleg pe Prunea. Sunt acuzat că nu vorbesc. Eu n-am mai vorbit cu presa, am evitat. E primul apel pe care Prunea îl face, nu a mai vorbit cu mine. Minte! Eu n-am vorbit rău de Neagoe. Dacă vrea să știe Prunea, la ora 01:00 l-am sunat pe Bătineanu să-l întreb de soarta lui Neagoe. Apoi am sunat și azi. Deci, ce vină am eu? Ce vină au suporterii? În loc să amenințe, Prunea să se gândească ce au făcut ei de când au venit?„, a întrebat Mircea Rednic, la Telekomsport.
Eugen Neagoe se află în afara oricărui pericol, dar medicii i-au recomandat să ia o pauză de cel puţin 3 luni de la fotbal.
- Răzvan Lucescu a reușit primul transfer important la Al-Hilal
- Creditele pentru populație au crescut cu 7,1% față de anul trecut
- Scene incredibile, pe Arena Națională! Eugen Neagoe, dus cu ambulanța la spital, după ce a leşinat
- Gică Hagi şi Ianis au reuşit să-i enerveze pe italieni: „O bătaie de joc!”
Citește și…
Subiecte pe aceeași temă
Citeşte totul despre:mircea rednic vs prunea
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS