Politic

Momente neplăcute la Școala de Vară a femeilor din PSD. A fost chemată ambulanța

Intervenția ambulanței a fost solicitată la Pavilionul Expozițional din Mamaia, unde se desfășoară lucrările Școlii de vară a Organizației de Femei a PSD, informează cotidianul Replica.

Mai multe femei social-democrate se simţeau rău, acuzau vărsături şi nu reuşeau să se deplaseze singure spre spital!

Femeile care se simţeau rău au declarat cadrelor medicale de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă Constanţa că au mâncat aseară la un local, după care, azi, au sosit la Pavilionul Expoziţional, pentru a continua lucrările Şcolii de vară.

Viorica Dăncilă vrea să depună plângere penală împotriva lui Iohannis

Au început însă să se simtă din ce în ce mai rău, să aibă ameţeli, vărsături şi dureri de burtă, aşa că au cerut ajutor, suspectând că la mijloc este o toxiinfecţie alimentară. „Nu s-au simţit bine nici aseară, dar acum nu se mai puteau ţine pe picioare”, ne-a declarat o social-democrată din Constanţa, care a precizat că ea nu a participat la masa de vineri seara.

Într-un final, cadrele medicale au acordat ajutor unui număr de 3 persoane care prezentau „dureri abdominale, vărsături”, fiind notate în fişa de intervenţie cu „colică abdominală”.

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.