
După ce a declarat că este ferm convins că moțiunea va trece, datorită aportului celor aproape 240 de parlamentari care au semnat, Orban începe să aibă dubii. Nu mai este așa de sigur, chiar dacă spune că are încredere în toți cei care au semnat și că poartă discuții cu mulți alții.
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a declarat vineri, la Sibiu, că are emoţii cu privire la ziua de joi când va fi votată în Parlament moţiunea de cenzură, însă a menţionat şi că are încredere în toţi parlamentarii care au semnat pentru depunerea moţiunii şi că se poartă încă discuţii şi cu alţi aleşi ai minorităţilor naţionale şi din PSD.
„Am încredere în toţi parlamentarii care au semnat moţiunea de cenzură că vor fi prezenţi şi vor vota moţiunea de cenzură. (…) Noi contăm şi pe alţi parlamentari şi care nu au semnat moţiunea de cenzură şi, de asemenea. Vă spun că până în ziua de joi vom fi în discuţii permanente cu parlamentari independenţi, cu parlamentari ai minorităţilor naţionale şi cu parlamentari care sunt încă în PSD pentru a-i convinge să susţină moţiunea de cenzură”, a spus Ludovic Orban.
- Bomba zilei! Pleacă Petrescu din Gruia? ”Își poate încheia contractul cu CFR!”
- „Fuziunea dintre Complexul Energetic Oltenia şi Hidroelectrica, o idee naivă”
- Dăncilă, replică tăioasă pentru Iohannis, legat de examenul de rezidențiat
- Daniel Suciu, propus interimar la Justiţie, a rupt tăcerea! „N-aveţi studiile necesare”. Replica lui
Citește și…
Întrebat de presă dacă are emoţii pentru ziua de joi, când va fi votată moţiunea, liderul PNL a răspuns afirmativ.
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Facebook
LinkedIn
RSS