
Sam și-a petrecut aproape 3 din cei 8 ani de viață așteptând să fie primit într-o familie. Soarta a făcut ca bietul cățel să fie adoptat în câteva rânduri, dar ghinionul l-a urmărit de fiecare dată.
Un câine adorabil, din Marea Britanie, are o poveste de viață impresionantă. La 8 ani, Sam încă mai speră la o familie.
Câinele a fost adoptat de câteva ori, însă soarta pare să-i fi jucat de fiecare dată câte o festă.
- VIDEO | Ianis Hagi are ambiții mari: ”Vrem la EURO și la Campionatul Mondial”
- Eximbank fuzionează cu Banca Românească și intră pe sectorul retail banking
- Funeralii naționale, în toamnă. Regina Mamă Elena va fi adusă în țară
- Jumbo, IKEA, Fan Curier, EVOMAG, sancționate de ANPC pentru practici comerciale înșelătoare
Citește și…
Sam a ajuns la adăpost undeva în 2014. În 2016, a fost adoptat pentru prima dată însă, după numai 6 luni, stăpânul său a murit, așa că bietul de el a fost adus înapoi.
Au urmat alte două adopții, dar Sam s-a întors de fiecare dată de unde a plecat. Și nu din vina sa, spun îngrijitorii de la adăpostul unde se află acesta. De fiecare dată, „circumstanțe de familie” i-au încurcat „planurile”.
„Sam n-a făcut niciun rău. Atât că s-a aflat, de fiecare dată, în locul nepotrivit, la momentul nepotrivit. Este un câine jucăuș, extrem de afectuos și iubește copiii. Trebuie să găsim pe cineva care să aibă grijă de el. Merită asta! Merită o casă minunată”, a spus Karen Rickards, managerul adăpostului de animale.
VEZI, în GALERIA FOTO atașată acestui articol, cum arată cățelul. Imaginile sunt adorabile!
Citeşte totul despre:adopţie animale, adopţie câini, câine, poveşti de viaţă
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS