Europarlamentarul PNL Rareş Bogdan a declarat că a acceptat propunerea liderului PNL Ludovic Orban de a deveni prim-vicepreşedinte al partidului. Bogdan a spus că propunerea a venit ca urmare a contribuţiei sale în campania pentru europarlamentare.
„Am discutat cu preşedintele partidului, Ludovic Orban. Ieri (luni-n.red.), domnia sa a prezentat în Biroul Permanent Naţional, în timp ce eu eram în drum cu alţi colegi spre Bruxelles această propunere. I-am întrebat cu ce ocazie, de ce această onoare pentru mine şi mi-au spus cu toţii, în frunte cu domnia sa, că aportul meu atât în campania europarlamentară, cât şi după, când practic eu nu am oprit motoarele, ci am continuat campania, considerând că un politician trebuie să fie în campanie nu doar în momentul campaniei electorale, ci şi între cicluri electorale, iar acum avem cicluri electorale la şase luni de zile”, a declarat, pentru RFI, europarlamentarul PNL Rareş Bogdan.
- Răzvan Lucescu a reușit primul transfer important la Al-Hilal
- Euro scade, francul elvețian își continuă creșterea
- Rareș Bogdan: „Înainte de a candida, Dăncilă trebuie să mai facă încă o dată școala liceală”
- Dăncilă: Nu cred că ALDE va ieși de la guvernare
Citește și…
Citeşte totul despre:europarlamentar, PNL, Rareş Bogdan
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS