Politic

Rovana Plumb, aleasă în grupul vicepreședinților socialiștilor europeni

Europarlamentarul PSD Rovana Plumb a fost aleasă, miercuri, într-un post de vicepreşedinte al grupului socialiştilor din Parlamentul European.

Rovana Plumb a fost pe primul loc pe lista candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare.

Grupul socialiştilor (S&D) are nouă vicepreşedinţi, iar potrivit unui comunicat al grupului, cei care au fost aleşi miercuri în aceste poziţii sunt: Eric Andrieu (Franţa), Biljana Borzan (Croaţia), Miriam Dalli (Malta), Heléne Fritzon (Suedia), Roberto Gualtieri (Italia), Bernd Lange (Germania), Claude Moraes (Marea Britanie), Kati Piri (Olanda), Rovana Plumb (România), scrie News.ro

„Sunt onorată de susţinerea colegilor mei din PSD, cât şi a colegilor familiei politice din care facem parte, Partidul Socialiştilor şi Democraţilor Europeni. Mă bucur că pot să reprezint atât PSD, cât şi România în familia noastră politică. Vom lupta pentru reducerea sărăciei, pentru tot ceea ce înseamnă investiţii, pentru reducerea impactului negativ al schimbărilor climatice şi de asemenea pentru tot ceea ce înseamnă egalitate de gen şi locuri de muncă decente. Noi vrem o Europă unită, nu o Europă cu două viteze”, a declarat Rovana Plumb, într-o intervenţie telefonică la Antena 3, potrivit News.ro.

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.