Monden

Rusia a simulat un atac asupra Odesei

Dezvăluirea a fost făcută de comandantul şef al marinei ucrainene, amiralul Igor Voroncenko, citat vineri de agenţia de presă Lb.ua şi publicaţia Segodnia.ua.

Avioane strategice ruse au simulat tiruri cu rachete la 60 km de Odesa, după care s-au întors şi au zburat în direcţia Strâmtorii Bosfor, a indicat amiralul ucrainean într-un raport prezentat joi în cadrul celei de-a treia Conferinţe pentru securitatea maritimă desfăşurată în aceeaşi zi la Odesa, precizând că „aceste exerciţii provocatoare” au avut loc la 10 iulie.

În raportul său, şeful Forţelor navale ucrainene s-a axat pe consolidarea prezenţei militare a Rusiei în Marea Neagră.

În cei cinci ani care s-au scurs de la anexarea Crimeii, Rusia a consolidat capacităţile Flotei sale în Marea Neagră, sporind numărul navelor de război de la 34 la 49, inclusiv a numărului de submarine, de la unu la şapte, a afirmat amiralul Voroncenko, citat de publicaţa Dumskaia.net.

Toate navele noi intrate în dotarea Flotei ruse din Marea Neagră – corvete, fregate şi submarine – sunt echipate cu rachete de croazieră „Kalibr”, cu lansare de pe o platformă maritimă. La ora actuală, Flota rusă cu baza la Sevastopol (Crimeea) dispune de 72 de rachete „Kalibr”, dar – conform planurilor sale de echipare militară – este prevăzut ca în 2020 numărul lor să crească la 170, potrivit amiralului.

Prin intermediul sistemelor antinavă, Rusia controlează întregul bazin al Mării Negre, a avertizat comandantul şef al marinei ucrainene. Sistemele antiaeriene S-400, desfăşurate în Crimeea, urmăresc ţinte aeriene la o distanţă de până la 600 km şi sunt capabile să le lovească la o distanţă de 240 km.

În prezent, Rusia construieşte un sistem de detectare maritimă, format din staţii subacvatice automate staţionare, a declarat el. În spaţiul aerian al Crimeii, în timpul exerciţiilor recente au fost observate până la o sută de avioane – bombardiere, avioane de vânătoare şi avioane de atac.

Mai mult, atrage atenţia amiralul Voroncenko, ruşii testează cu regularitate noi tipuri de armament, cel mai recent au efectuat teste cu rachete-torpilă.

În pofida eforturilor de reglementare a conflictului din estul Ucrainei, Moscova dispune în apropiere de frontiera ucraineană de 28-30 de grupuri tactice pregătite de luptă, afirmă acelaşi înalt responsabil militar ucrainean, dar – conform unor experţi de la Kiev – nu pentru a invada Ucraina, ci ca pe un „factor de intimidare şi presiune”.

Rămâne tensionată şi situaţia din Marea Azov. Din cauza blocării traficului prin strâmtoarea Kerci, doar anul acesta porturile Mariupol şi Berdiansk au pierdut 43% din venituri, a adăugat amiralul Voroncenko.

Încă în martie, Viktor Bondarev, preşedintele Comisiei de Apărare şi Securitate din Consiliul Federaţiei (camera superioară a parlamentului rus), declarase că Rusia a desfăşurat deja bombardiere Tu-22M3 în Crimeea, aminteşte Dumskaia.net. Tot atunci, oficialul rus indicase că, în Crimeea, au fost instalate şi sisteme de rachete operaţional-tactice Iskander-M (SS-26, în codificarea NATO).

Sursa articol

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Monden
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Monden

Caricaturist român renumit, mort din cauza COVID-19

redactie09/11/2020

Vedetă TV din România, desfigurată într-un magazin din Capitală

redactie08/11/2020

FOTO-VIDEO Pagube de milioane de euro la vila arsă a lui Irinel Columbeanu

redactie03/11/2020

Doliu în lumea filmului. Un mare actor, împușcat mortal 

redactie01/11/2020

Doliu în lumea filmului. Un mare actor, împușcat mortal 

redactie01/11/2020

Drama neștiută a actorului Sean Connery: se lupta cu o boală gravă. „În ultima vreme, nici nu mai putea să vorbească” 

redactie31/10/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.