Politic

Se cere demisia lui Mihai Fifor. Ce motive se invocă?

Florin Roman

Florin Roman

Declarație de presă a deputatului PNL – Florin Roman: Fifor să demisioneze urgent

Deputatul PNL – Florin Roman consideră că ministrul Afacerilor Interne trebuie să demisioneze urgent după ce a declarat că a solicitat tuturor prefecților să efectueze de urgență o analiză privind vulnerabilitățile ce țin de ordinea publică, de nivelul infracționalității, stadiul și gradul de rezolvare a sesizărilor și a dosarelor penale, precum și principalele riscuri la adresa cetățenilor în fiecare județ.

”Dănciloza e o boală prea printre liderii PSD. Cel mai nou caz este cel al vicepremierului Fifor, ministrul MAI solicitând prefecților nici mai mult, nici mai puțin să “analizeze stadiul de rezolvare al sesizărilor și dosarelor penale”!

Îi atrag atenția domnului Fifor că singurii care pot să studieze acest lucru sunt procurorii, iar prefecții nu au absolut nici o atribuție legală în acest sens. Numai procurorul dă dispoziție în dosarele penale aflate în cercetare la poliție. Niciun șef din POLITIE, de la șeful de inspectorat și până la ultimul șef din POLITIE, nu dă dispoziții în dosarele penale aflate în cercetarea poliției. Nu au astfel de atribuții conform Codului de procedură penală. Repet – numai procurorul.

PNL solicită demisia sau demiterea de urgentă a ministrului Fifor având în vedere gravitatea afirmațiilor sale. Și retragerea lor imediată, pentru că prefecții politici nu au ce căuta în verificarea dosarelor penale!”, a declarat Florin Roman.

 

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Politic
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Politic

Marcel Ciolacu a trimis o solicitare partidelor parlamentare de a adopta de urgenţă un Pact pentru Sănătate

redactie17/11/2020

Circul provocat de USR în Parlament: gesturi obscene, proteste, scandaluri și legi pentru companii

redactie17/11/2020

Violeta Alexandru: Statul a plătit 41,5% din salarii pentru 600.000 de români

redactie17/11/2020

Reacția liberalilor după decizia CCR în cazul lui Florin Iordache: Curtea a făcut, din nou, jocul politic al PSD

redactie17/11/2020

Ce s-a discutat la ultima ședință de la Cotroceni. Iohannis: Vom reconstrui tot sistemul sanitar din temelii

redactie17/11/2020

Nicuşor Dan: Nu mai există întârzieri în anchetele epidemiologice desfăşurate de către DSP București

redactie17/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.