Sexualitatea cunoaşte, de astăzi, noi orizonturi! Robotul sexual – sexbot – vorbeşte, râde, face glume şi este gata să satisfacă şi cele mai „tehnice” fantezii sexuale. Sexul „pe comandă” vine cu un preţ pe măsură: între 7.600 şi 15.200 de lire sterline, în funcţie de accesorii. Inginerii lucrează la foc continuu încă din 2014 şi promit să atingă perfecţiunea cât de curând.
Cel care stă în spatele proiectului, pionierul sexboţilor, este Matt McMullen, un inginer în vârstă de 48 de ani, lipsit de inhibiţii, care lucreză la perfectarea maşinilor sexuale alături de o echipă la fel de entuziastă.
Harmony 2.1. Povestea primului sexbot
- VIDEO | Tricolorii au citit mesajele fanilor înainte de Euro! Câți suporteri au fost la antrenament
- Proiect de lege: mamele să primească încă 150 euro pe lună
- Actriță americană, șantajată cu poze nud de un hacker. A decis să le publice singură FOTO
- Facebook își spionează utilizatorii și a creat o listă neagră. Vezi dacă ești pe ea
Citește și…
„Bună, pământeni! Eu sunt Harmony (Armonie, n.r.)” – acestea sunt primele cuvinte pe care le rosteşte sexbotul, în momentul în care-şi desface buzele. „Scopul meu este să te fac să te simţi perfect.” Chipul angelic, de păpuşă, este atent lucrat. Desprins parcă din revistele pentru adulţi – buze cărnoase, a căror mişcare este uşor molatică, ochii mari, extrem de expresivi şi conturaţi de gene perfecte, negre, lungi, care emană o sexualitate suavă. Deşi mişcările sale par înfricoşătoare la prima vedere, cei care au văzut sexbotul în realitate susţin că, în timp, ajungi să te obişnuieşti cu felul în care trupul din silicon vibrează. Senzaţia de rece persistă, însă, repulsia îmbinându-se, straniu, cu atracţia.
Harmony 2.1. Dotări şi echipare
Harmony este, în realitate, nimic altceva decât un schelet metalic, cu un cap robotizat, acoperit cu silicon, prevăzut cu un sistem extrem de complex de componente care-i permit sexbotului să reproducă anumite cuvinte prestabilite de creatori, să râdă şi să-şi mişte buzele, ochii şi corpul conform indicaţiilor şi, mai ales, necesităţilor.
Harmony este disponibilă în nu mai puţin de 16 variante. Inginerii i-au gândit 30 de fizionomii diferite. În plus, sânii sexbotului sunt disponibili în toate formele şi măsurile, de la A la triplu F, şi sunt prevăzuţi cu 19 modele de sfârcuri, de la „obraznice”, la „moi”. Un detaliu deloc de neglijat, organul genital feminin este disponibil în 11 tipare.
Trăsăturile fizice „pe alese” sunt completate de 18 tipuri de personalitate: senzuală, jucăuşă, ruşinoasă, vorbăreaţă, în funcţie de cerere.
Harmony se poate conecta la telefonul mobil sau la tabletă, printr-o aplicaţie care permite utilizatorului să-i construiască personalitatea pas cu pas, în funcţie de dispoziţie. Pentru a-l umaniza cât mai mult, inginerii au permis sexbotului să reţină atât numele utilizatorului, cât şi pe cele ale membrilor familiei, dacă este cazul, precum şi alte detalii personale ca mâncarea, cartea, culoarea sau filmele favorite.
În plus, a fost programată să-şi întâmpine utilizatorul cu mesaje familiale, de tipul: „Bună, iubitule! Bine ai venit acasă! Cum a fost ziua ta?”
În prezent, trupul sexbotului este inanimat, însă inginerii lucrează la mobilitatea acestuia, luând în calcul dotarea cu senzori tactili şi de căldură. Şi promit să nu se oprească aici: au în plan chiar şi dotarea acestuia cu senzori care să permită auto-lubrifierea.
„Lucrez în domeniul păpuşilor sexuale de mai bine de 20 de ani. Clienţii îmi cer cel mai des să vin pe piaţă cu un model care să fie cât mai apropiat de realitate, să fie cât mai uman. Vor să se ţină de mână, să fie îmbrăţişaţi când ajung acasă”, spune McMullen.
Subiecte pe aceeași temă
Citeşte totul despre:robot sexual, sex, sexbot
SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT
ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!
Servicii de arhivare fizica
Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!
Facebook
LinkedIn
RSS