Sport

Gabriela Firea, criticată de ministrul Marcel Vela. Ce o sfătuiește să facă pentru București

 

Marcel Vela spune că bucureștenii își pierd două luni pe an în trafic, în mașină. Acesta a explicat cum a ajuns la această soluție într-o emisiune TV, miercuri seară. 

Marcel Vela a calculat cât stă bucureșteanul în trafic: 720 de ore pe lună, două luni pe an

„Traficul este infernal în București.

Am făcut și o analiză.

Dacă socotim o oră dimineața, când merge omul spre serviciu, și o oră după-amiaza, deci, într-o lună face cam 60 de ore în mașină, în trafic. Dacă înmulțiți cu 30 de zile face 720 de ore în trafic. Dacă împărțiți la 12 ore active, că 12 ore, să zicem, că omul e acasă, o sa vedeți că, într-un an, bucureșteanul stă două luni în mașină, în trafic. Ceea ce este absurd!

Dincolo de faptul că se consumă carburant, omul plătește din buzunar mai mulți bani și orașul este mai poluat”, adaugă ministrul.

Vela, săgeți spre Firea. Ce sfaturi îi dă

Și mă mir de ce primarii generali ai Bucureștiului nu au găsit până acum o soluție.

Eu, ca fost primar 12 ani, cred că nu dormeam noaptea din această cauză pentru a rezolva cât de cât o problemă vitală pentru cetățenii mei, pe care-i administrez ca edil. 

Și-am văzut că se pasează răspunderea de la unii la alții, focusându-se toți pe Centura de ocolire a Bucureștiului.

Dar vreau să vă spun că alte orașe, istorice chiar, trăiesc aceeași modernizare auto, în sensul că s-au înmulțit autoturismele, proprietarii de mașini și străzile sau centurile nu s-au făcut imediat, în capitale europene.

Dar s-au pus la masă mai mulți oameni, cu mai multe idei, au făcut un grup de analiză și au venit cu soluții pertinente, în sensul de a fluidiza traficul și de a elimina punctele de conflict.

Nu trebuie să fii nici filozof, nici om de știință și nici să aloci bani de la buget pentru a  gândi două-trei ore, zece ore în plus, într-o perioadă scurtă, o soluție bună pentru bucureșteni”, își încheie ministrul analiza pentru traficul din Capitală.

La ce se referă ministrul Marcel Vela?

Gabriela Firea cere măsuri URGENTE pentru deblocarea traficului din București

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat luni, într-o conferință de presă la sediul primăriei, că centura ocolitoare a Bucureștiului este „o fata morgana” și că a decis ca la prima ședință de Consiliu General să supună dezbaterii și aprobării o solicitare către Guvernul Ludovic Orban pentru „transferul centurii ocolitoare de la CNAIR (Ministerul Transporturilor) la municipalitate”.

Capitala României se află pe locul 5 într-un top al oraşelor cu cel aglomerat trafic din lume, conform Indexului TomTom.

Bucureştiul este cel mai congestionat oraş din Europa şi al cincilea cel mai aglomerat oraş din lume, în ceea ce priveşte condiţiile de trafic.

Sursa articol

SOLUTII TERMICE cu RANDAMENT SPORIT

ÎNCĂLZIREA PRIN PELEȚI DIN LEMN SAU DIN HARTIE: Convenabila, accesibila si de durata!

Click aici si vezi oferta!

Servicii de arhivare fizica

Documentele trebuie pastrate si depozitate cu grija, in spatii special amenajate in cadrul carora factorii mentionati anterior sunt strict controlati iar efectual acestora este drastic monitorizat si diminuat. Documentele vechi nu sunt numai documente!

Adauga Comentariu

Lasa un Raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Sport
@#

Stirile PH va prezinta informatii zi de zi atat din judetul Prahova cat si din tara.

Mai mult din Sport

Cupa României: Programul complet al disputelor din 16-imi

redactie17/11/2020

Ajuns la 34 de ani, Rafael Nadal și-a anunțat prioritățile pentru finalul carierei

redactie17/11/2020

Dan Petrescu și motivul pentru care a spus că va pleca de la CFR Cluj

redactie17/11/2020

Cluj Napoca va găzdui anul viitor Campionatul European de atletism pe echipe

redactie17/11/2020

Circulație feroviară întreruptă între București și Timișoara, la Balota, unul dintre cele mai periculoase tronsoane de cale ferată

redactie16/11/2020

Antrenorul Răzvan Lucescu are Covid-19. El va intra în izolare. Echipa pe care o antrenează este decimată de coronavirus

redactie15/11/2020

StirilePH © 2019 - Toate drepturile rezervate.